Nu doar Cîțu, ci și Iohannis trebuie demis. El e capul răutăților

S-au făcut toate analizele posibile despre criza politică din prezent, așa că nu vom mai dezbate subiecte deja abordate, teme deja expuse, scenarii deja făcute, ci voi vorbi puțin mai mult despre principalul responsabil: Klaus Iohannis.

Da, el este capul răutăților, ce-i drept fără prea mult cap, dar el este.

Niciodată, dar niciodată Florin Cîțu nu ar fi avut curaj nici măcar să ridice ochii din pământ în fața oricărui ministru din cabinetul său, inclusiv în fața colegilor de la PNL, dacă în spatele lui nu s-ar fi aflat președintele României.

Indiferent care a fost motivul de moment, blocarea numirilor la Parchete pentru că nu sunt după placul și pohta inutilului de la Cotroceni sau amânarea aprobării prin OUG a programului de mită electorală “Anghel Saligny”, mișcarea lui Cîțu trebuie să fi avut cel puțin girul lui Iohannis. Spun, “cel puțin”, pentru că probabilitatea ca demiterea lui Stelian Ion să fi fost ordonată de Iohannis este mult mai mare decât ca aceasta să fi fost emanația asumată integral de păpușa ventriloc de la Palatul Victoria.

Dacă șeful statului i-ar fi spus “Nu, Florine, nu mai demiți niciun pluserist pentru că pui în pericol Coaliția de guvernare”, Cîțu ar fi fost același Mîțu cu care ne-am obișnuit. Doar că dorința lui Iohannis de a avea Guvernul și Partidul lui, ambele pe persoană fizică, este mult mai importantă decât interesul național. Dar când a fost vreodată important interesul național pentru “muieți-s posmagii” de la Cotroceni? Unii vor spune că în iarna lui 2017, când cu OUG 13. Nimic mai fals. Atunci nu i-a păsat câtuși de puțin de interesul național, ci doar de cel personal. A coborât în Piață pentru că el însuși era pe un tobogan abrupt de încredere și simpatie electorală și, astfel, s-a reinventat pentru următorii doi ani, suficient cât să fie reales în scârbă, dar reales.

În august 2018 nu l-am mai văzut în aceeași Piață, îmbrăcat cu aceeași geacă roșie, să sară cu pieptul dezvelit în apărarea românilor bătuți de huliganii îmbrăcați uniformă de jandarm. I-a “apărat” de unde a și condus țara în acești 7 ani de mare nimic, din spatele paginii de facebook.

Așadar, interesul național pentru Iohannis se traduce doar prin interes personal, prin concentrarea întregii puteri în mâinile sale pentru o perioadă care nu se limitează la cele două mandate. Vasalul Berlinului vrea să conducă România și după va pleca de la Cotroceni prin Partidul și Guvernul lui.

Toată lumea știe că USRPLUS i-a stat în gât din prima zi de guvernare, nu pentru că pluseriștii sunt proști, hoți, ticăloși, incompetenți sau talibani, chiar dacă unii dintre ei poate chiar așa sunt. Nu, ci pentru că nu erau minionii lui, așa cum sunt liberalii.

Ne aflăm în fața unei căderi aproape iminente a Guvernului Cîțu. Spun, aproape iminentă, pentru că în ecuație mai sunt două mari necunoscute: câți parlamentari de la PSD, USRPLUS și AUR se vor vinde la bucată și cu ce preț, dar mai ales dacă PSD, adică Marcel Ciolacu, este așa cum spunea Liviu Dragnea la ieșirea din închisoare, adică “în buzunarele SRI”.

În funcție de cele două necunoscute, vom avea și rezultatul moțiunii de cenzură.

Să presupunem totuși că partidele se mobilizează și îi trimit acasă pe minionii lui Iohannis, în frunte cu Cîțu. Conform Constituției, președintele trebuie să convoace la consultări partidele parlamentare și să desemneze un premier propus de o majoritate parlamentară. Cum nu se va forma nicio majoritate, adică PNL se va face scut în jurul lui Cîțu, variantă inacceptabilă pentru USRPLUS, Iohannis va numi după cum îi pohtește inimioara de dictator travestit. Dacă această numire va purta același nume, adică Florin Cîțu, fie că va fi prima sau a doua nominalizare, de îndată ar trebui declanșată procedura de suspendare a președintelui României.

Sigur, atât alegerile anticipate, cât și un referendum de demitere a președintelui ar arunca țara într-un mic haos. Dar, după orice haos, vine ordinea, liniștea. Cred că merită să ne asumăm costurile unor 6 luni tulburi, numai să trimitem acasă cuplul de pompieri piromani și susținătorii lor care sunt în stare să dea foc la țară doar pentru propriile interese: Iohannis-Cîțu.

Leave a Reply