Israelul distruge tot ce-i stă în cale. Peste 2.300 de civili au fost uciși în Gaza, între care 600 de copii. Oare acesta e poporul ales, cel care l-a ucis pe Hristos și continuă să ucidă?… Mâinile însângerate ale politicienilor pentru “Noua Ordine Mondială” – o sintagmă care se aude din ce în ce mai des…


“Noua Ordine Mondială” – o sintagma care se aude din ce în ce mai des. Nu doar în mediul online, de la susținătorii teoriei conspirației, ci și in firul narativ oficial. Nu mai este niciun secret pentru nimeni – la Davos s-a spus, cu subiect și predicat, că suntem mult prea mulți și poluăm prea tare – și noi, și bătrânii noștri, și copiii noștri – până și cei încă nenăscuți.

În Palestina se vede clar că e vorba de un apartheid, de o colonizare a zonei cu evrei.

Războiul a fost dintotdeauna prezent pe undeva, prin lume. Dar parcă niciodată nu a fost inoculată și întreținută cu atâta obstinență vrajba între oameni, între rase, între etnii și între adepții unei religii sau a alteia. Vrajba care să faramițeze nu doar ideologic, ci să încingă spiritele într-atât încât să degenereze în conflicte fizice. În războaie.

Sub pretextul “binelui” ni s-au băgat pe gât “adevăruri” contrafăcute, anormalități, până și crime împotriva umanității. Pentru toate există nu doar o justificare, ci și susținerea fără rezerve ale abominațiilor de toate tipurile.

De la momentul în care Secretarul de Stat american de la acea vreme, Madeline Albright, care declara în 1996 că moartea a jumătate de milion de copii irakieni “a meritat” s-a ajuns la moartea a milioane de oameni în războiul din Siria (alimentat cu armament de întreg mapamondul), la importul masiv de refugiați prin care Europa s-a umplut de extremiști, la nebunia denumită “pandemie”, la milioanele de victime ale morții subite care se întâmplă astăzi și se vor întâmpla în continuare (fără nicio legătură cu vaccinarea cu un ser experimental, după cum afirma oficialii tuturor țărilor implicate până în gât în studiul clinic mondial al unei tehnologii despre care nici acum nu se știe în totalitate ce efecte are asupra corpului uman), la crearea premiselor declanșării războiului din Ucraina, la “binecuvântarea” dată de guvernul lui Bibi Netanyahu întru uciderea propriului popor și orchestrarea unui nou război în Orientul Mijlociu.



În contextul în care ne aflăm, nu doar politicienii marilor puteri, ci și ai țărilor mai mici, inclusiv politicienii României, par că nu mai sunt interesați decât de a crea scenarii care să își ducă popoarele și întreaga omenire la sărăcie, prostie, boală și moarte.



Politicienii-marionetă ai lumii par că nu mai au niciun interes în afară de a-i mulțumi pe cei care le mânuiesc sforile – industria de armament, marile concerne internaționale care au ajuns să controleze hrana, apa, combustibilul, energia, serviciile medicale și, nu în ultimul rând, instituțiile financiare. Printre toți, la vârf, se află promotorii și susținătorii (inclusiv și mai ales pecuniar) ai ideologiei mișcării de “eliberare” de morală, de genetică, de etică.

Ne aflăm nu doar într-un moment în care ne este pusă la încercare atât rezistența fizică, cât și cea psihică și religioasă.

Puse laolaltă, indiferent cum le-am așeza, toate piesele puzzle-ului care alcătuiesc contemporaneitatea economică și morală alcătuiesc o singură imagine – a mâinior însângerate ale politicienilor posedați de dracii crimei, ai puterii, ai banilor, ai morții.

În spatele materialelor de presă, în spatele jurnaliștilor ori proști-grămadă, ori vânduți, în spatele analiștilor fătați de un interes sau altul, în spatele tuturor figurilor publice care propovăduiesc războaiele de toate felurile întru “binele general” stau spectrele milioanelor de victime, ale tuturor morților nevinovați.

Pe chipurile tuturor acestor exponenți ai NOM care ne apar pe ecranele televizoarelor, ale gadgeturilor, curge sângele nevinovaților sacrificați pe altarul nenumitului.

Și nu trebuie să fii susținătorul niciunei părți și ai niciunei religii ca să îți dai seama că toate se întâmplă sub oblăduirea și sub conducerea unei găști hotărâte să “scape” Pământul de oameni. Este de ajuns să gândești și să ai măcar o urmă de omenie în tine.

În timp ce Israelul se pregătea duminică pentru un asalt terestru asupra Fâșiei Gaza, controlată de Hamas, palestinienii care au pierdut numeroși membri ai familiilor în lovituri aeriene se pregăteau de ce e mai rău relatează Reuters.


Um Mohammad Al-Laham stătea lângă nepoata ei de 4 ani, Fulla Al-Laham, care zăcea într-un spital din Gaza care, la fel ca și altele, funcționează cu provizii reduse de medicamente și combustibil.
Ea a spus că un atac aerian israelian a lovit casa familiei, ucigând 14 persoane, inclusiv părinții, frații și surorile lui Fulla și membri ai familiei sale extinse.
“Dintr-o dată și fără avertisment, au bombardat casa peste locuitorii dinăuntru. Nimeni nu a supraviețuit, cu excepția nepoatei mele Fulla. Fie ca Dumnezeu să o vindece și să îi dea putere”, a declarat bunica, care a fost martoră la multe războaie între Hamas și armata israeliană de-a lungul anilor. Ea spune că acesta este cel mai dur.
“Paisprezece persoane au fost martirizate, nu a mai rămas nimeni în afară de Fulla Saeed Al-Laham. Ea nu vorbește, nimic, doar stă în patul ei și ei îi dau medicamente.”
Un alt copil de 4 ani din familie a rămas, de asemenea, aproape fără rude, a spus bunica.
Israelul a declanșat cele mai puternice atacuri aeriene din toate timpurile asupra Fâșiei Gaza, ca represalii la cel mai mare atac comis în urmă cu o săptămână de gruparea militantă palestiniană Hamas de la războiul arabo-israelian din 1973.
Israelul a jurat să anihileze gruparea militantă Hamas ca represalii pentru un atac al luptătorilor săi în orașele israeliene în urmă cu opt zile, în care militanții săi au împușcat bărbați, femei și copii și au luat ostatici, în cel mai grav atac asupra civililor din istoria țării.
Israelul a răspuns cu cel mai intens bombardament pe care Gaza l-a văzut vreodată, punând sub asediu mica enclavă, în care locuiesc 2,3 milioane de palestinieni, și distrugând o mare parte din infrastructura sa.
Israelul le-a spus palestinienilor să își părăsească locuințele și să se mute spre sud.
Hamas a îndemnat oamenii să nu plece, spunând că drumurile de ieșire nu sunt sigure. Aceasta a declarat că zeci de persoane au fost ucise vineri în atacuri asupra mașinilor și camioanelor care transportau refugiați, în timp ce medicii, presa Hamas și rudele au declarat că familii întregi au fost ucise în atacurile aeriene.

Unii locuitori au declarat că nu vor pleca, amintindu-și de “Nakba”, sau “catastrofa” din 1948, când mulți palestinieni au fost forțați să își părăsească locuințele în timpul războiului care a însoțit crearea Israelului.
Israelul și-a intensificat bombardamentele în tot orașul Gaza și în nord. Autoritățile din Gaza au declarat că peste 2.300 de persoane au fost ucise, dintre care un sfert sunt copii( adică în jur de 600), și aproape 10.000 au fost rănite.
Echipele de salvare au căutat cu disperare supraviețuitori ai raidurilor aeriene nocturne. Se pare că un milion de persoane și-au părăsit casele.
Ofensiva terestră israeliană așteptată, combinată cu atacurile aeriene propriu-zise, au generat temeri legate de o suferință fără precedent în enclava îngustă și sărăcită.
Martori din orașul Gaza au declarat pentru Reuters că ofensiva israeliană a forțat și mai mulți oameni să își părăsească locuințele. Cel mai mare spital Shifa din Gaza era supraaglomerat de oameni care și-au părăsit casele.
“Trăim cel mai mare coșmar din viața noastră. Nici măcar aici, în spital, nu suntem în siguranță. O lovitură aeriană a lovit în zona din afara spitalului în jurul zorilor”, a declarat o femeie în vârstă de 35 de ani care a refuzat să își dea numele.
Parcurgerea drumului spre sudul Gaza, considerat mai sigur, a devenit mai dificilă, deoarece mai multe persoane care au făcut acest drum spun că Israelul continuă să bombardeze în jurul său.
Ashraf Al-Qidra, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, a declarat că 70% dintre locuitorii din orașul Gaza și din nordul fâșiei sunt lipsiți de servicii medicale după ce agenția palestiniană pentru refugiați UNRWA și-a evacuat sediul și și-a suspendat serviciile.