CINE SUNT EVREII, TALMUDUL, SIONISMUL, MASONERIA ȘI GLOBALISMUL

În zilele acestea evreii sunt din nou în atenția lumii. Dar nu ca popor asuprit, ci ca popor asupritor care impune apartheid și colonizare asupra palestinienilor.

Hai să vedem pe scurt cine sunt evreii și ce vor cu adevărat. Se consideră în primul rând poporul ales. Hristos a anulat acest lucru, deschizând calea mântuirii către toate neamurile, creștinismul și Hristos devenind astfel principalul lor dușman de moarte. Iar singura variantă a evreilor la Hristos este contra lui, adică ceea ce zice presa aia liberă sau conspiraționistă, ANTIHRISTUL!

Pentru cine a studiat cât de cât masoneria a observat că aceasta se bazează pe cabala evreiească, talmudul, folosește drept calendar pe cel ebraic, se bazează pe miturile și legendele din istoria poporului ebraic cum ar fi construirea templului lui Solomon, mitul lui Hiram ș.a.m.d. Se mai poate observa și asemănarea simbolului francmasoneriei, compasul și echerul cum simbolul iudaismului, steaua lui David cu șase colțuri.

De asemenea tacticile și strategiile francmasoneriei în vederea noii ordini mondiale sunt identice cu cele ale evreilor pentru a conduce lumea în calitate de popor ales. Iar dacă analizăm structura lojilor masonice vedem că la vărful lor se află lojile exclusiv evreiești. Mai aminitim și că marele maestru mason Albert Pike de gradul 33 și suveran mondial al francmasoneriei de rit scoția a subordonat aceste loji exclusiv evreiești către Alianța Universală Israelită. Concluzia poate fi una simplă, francmasoneria este creația unor evrei ce au ca scop pregătirea NOM(Noua Ordine Mondială) în cinstea mult așteptatului lor Mesia, care de fapt nu altcineva decât ANTIHRISTUL.

O scrisoare trimisă de Baruch Levi lui Karl Marx, doi iudeo-masoni, celebri după cum știți, care a apărut în revista Rue de la Paris, la pagina 574 la 1 iunie 1928 citez: “Poporul evreu va fi propriul său Mesia. El va atinge dominația mondială prin dizolvarea celorlalte rase, prin abolirea frontierelor, prin anihilarea monarhiilor și prin instituirea unei republici universale în care evreii for fi conducaătorii de mâine fără a întâmpina vreo opoziție. Guvernele diferitelor popoare care vor forma Republica Universală vor cădea fără nicio dificultate în mâinile evereilor. Atunci va fi posibil pentru conducătorii evrei să desființeze proprietatea privată făcând peste tot uz de proprietatea de stat. În acest fel promisiunea din Talmud în care se spune că atunci când va veni timpul să vină Mesia, evreii vor avea în mâinile lor proprietatea întregii lumi și va fi îndeplinită această promisiune din Talmud.”

Francmasoneria a stat la originea bolșevismului criminal rus înființând ziarul Izvestia și înființând partidele comuniste în Europa acolo unde există și azi unele în România(PCR, PSD continuator pe linie socialistă). Contribuția evreilor la înființarea partidului comunist a fost esențială. Francmasoneria și-a creat de asemenea un sistem de submasonerii din care Liga Drepturilor Omului și Ordinul Templierilor. Iar anul masonic se suprapune cu anul ebraic. Scriitorul evreu Mesnil Marigny prezicea în 1878 atotputernicia statului Israel, citez: “În această perioadă de început aurul are putere nemărginită. Nu este aurul acela care decide între pace și război. În consecință, stăpânul aurului va fi stăpânul lumii”, adică al FINANȚELOR. Cine alții vor fi stăpânii lumii dacă nu evreii. Ei sunt aceia care au azi monopolul băncilor, monopolul căilor ferate, monopolul comerțului, în calitate de stăpâni ai aurului. Ei transmit copiilor lor misiunea de a se ridica tot și tot mai sus. Ei vor asigura copiilor lor primele locuri în artă, literatură, știință și posturi publice Sorbona, Oxford etc. Nu sunt ei cei mai buni profesori? Cine sunt cei mai marcanți autori de teatru. Evreii sunt cei mai cunoscuți filosofi și literați. Evrei, corupția și presa nu sunt o enigmă pentru nimeni. Cine sunt aceia care pun în mișcare această teribilă mașinărie a cărei putere poate să distrugă sau să înalțe? Evreii.

Apropiata ascendență a Ierusalimului pe culmele gloriei este aproape sigură. Noi lucrăm de secole în această direcție, fără să știm că suntem conduși spre așa ceva, adică spre Antihristul lor, pentru că acesta e scopul lor suprem. Nimeni și nimic nu li se poate împotrivi. Noi vom vedea curând, chiar dacă pare fenomenal că statul Israel după ce va ajunge în posesia tuturor evreilor lumii va domina, se va extinde și va crește, alungând popoarele ca pe o cireadă. Numai orbul nu poate vedea viitorul minunat ce stă în fața poporului evreu.

Nu îi luați în derâdere, nu îi persecutați, nu vă răzbunați, nu aveți nicio șansă. Dați-le pe față planurile ca lumea să le dezbată, mai sunt încă mulți evrei buni în lume și bine intenționați. Nu intrați în anturajul lor, nu le faceți jocul, se pot coborî ca ființe până la subuman.

Concluzia este a voastră. Totul se întâmplă în ziua de azi pe repede înainte. Ei conduc peste tot, evrei sau masoni, masoni sau evrei, aceeași entitate.

ISTORIA EVREILOR

Evreii nu au învățat nimic din trecutul lor, din pogromurile romane, otomane, naziste, ruse etc. Cu palestinienii fac exact ce au făcut cu ei naziștii. ONU a spus în repetate rânduri că fâșia Gaza este cea mai mare închisoare în aer liber de pe pământ și ce se întâmplă acolo este un apartheid în toată puterea cuvântului. Western Media este controlată în mare parte de evrei. Scopul acestei prese aservite este să denigreze orice și pe oricine se împotrivește Noii Ordine Mondiale pe care ei o pregătesc pentru așa zisul lor Mesia, adică ANTI-HRISTOS. De ce Antihrist? deoarece Hristos este unul dintre ei care a reușit să se ridice deasupra religiei lor învechite și mai ales a sintagmei de popor ales. HRISTOS a devenit astfel dușmanul lor de moarte, iar arabii au creat o contra-religie prin Mahommed si CORAN tocmai împotriva acestei sintagme de popor ales care are dreptul de a conduce neamurile. Atentatele teroriste din Europa sau America, puse pe seama arabilor și a religiei lor islamiste, pot fi o înscenare pentru a denigra lumea arabă prin propaganda western media.

Dar hai să vedem cât de ușor se poate manipula și falsifica istoria, mai ales în western media unde se duce o propagandă dură pentru a spune alte adevăruri. Un lucru sigur și de necontestat este acela că țara pe care se află acum statul Israel este Canaan, țară pe care au cucerit-o prin sabie, lucru inaccepatabil pentru un popor care spune că a fost ales. Canaaniți este de fapt și numele vecinilor fenicieni de la nord (denumirea “fenicieni” este de origine grecească), un popor semitic care s-a distins mai mult prin porturile sale și prin activitatea sa de marinari, meșteri și comercianți, precum și mai ales prin expedițiile și colonizarea în bazinul Mediteranei, uneori chiar și în afara acestuia. Populație de limbă semită, canaaniții s-au stabilit în zonă probabil spre mijlocul mileniului al III-lea î.e.c., în jurul anului 2500. Canaaniții conțineau mai multe popoare, inclusiv amoriții, jebusiții, arakiții, siniții, aradiții și samareii, toate seminții urmașe ale lui Ham (ebr. Cham) dupa genealogia tradițională biblică (Gen. 10:15-19). Prezența lor în Canaan este atestată deja în jurul anului 2000 a. Chr. Canaaniții au fondat o serie de orașe-state, în vecinătatea cărora, ulterior, filistenii au ridicat localitățile Asdod (ebr.Ashdod) și Ekron. Între anii 1500-1380 a. Chr. teritoriile canaanite au fost incluse în statul egiptean, iar ceva mai târziu, după 1380, părțile sale nordice au intrat la un moment dat în sfera autorității hitite. Potrivit relatărilor conținute în scrisorile de la Amarna, capitala provinciei egiptene a Canaan-ului se afla la Gaza. În primele decenii ale secolului al XIII-lea Egiptul își impune autoritatea militară și politică asupra teritoriului dintre Mediterană și Valea Iordanului, anexând și părțile sudice ale Siriei. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea dominația orașelor-state canaanite, aflată în decădere, ar fi fost anihilată conform miturilor biblice de atacurile triburilor israelite conduse de Iosua (ebr. Yehoshua bin Nun).

Evenimentul, care în Penthateuch este pomenit de 160 de ori, are o istorie biblică, apropiată de mit, şi una reală. De altfel, perspectiva teologică asupra Bibliei, atribuirea unor virtuţi sacrale întregului text, indiferent că este cronică, povestire, poezie etc., a facilitat intrarea în confuz a faptelor care s-ar fi putut petrece cândva. Nu în „illo tempore”, deoarece bibliştii au stabilit pe baza unor documente arheologice şi a unui îndelungat exerciţiu de detectivism, că unele evenimente verificate ştiinţific s-ar putea pune în acord cu ceea ce relatează Cartea a II-a a Penthateuch-ului, ci cândva. Presupunând că ştim care este subiectul Cărţii a II-a a Penthateuch-ului, prima întrebare care se pune este legată de timpul acţiunii istorice. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: nu există un timp, ci mai mulţi timpi care, adunaţi, interpuşi, în sfârşit mişcaţi de pe scara istoriei pe cea a literaturii şi viceversa, ar putea primi demnitate ştiinţifică şi teologică în acelaşi timp. Pornind de la observaţia că în textul biblic deja se vorbeşte de Palestina (Filistea) şi cunoscând faptul că filistenii au venit în Canaan cam o dată cu protagoniştii exodului, s-ar putea admite că faptele povestite nu s-au petrecut mai devreme de secolul VIII î.Cr. Aşa ar sta lucrurile dacă nu ne-am referi la evrei, pe care ceea ce i-a unit de-a lungul timpului, şi oral, şi în scris, a fost fidelitatea faţă de anumite mituri, printre care şi cel al exodului. Aşa stând lucrurile, chiar dacă evenimentele s-au petrecut cu o mie de ani înainte de a fi fost consemnate în scris (în secolul VIII, cum am spus), minus menţiunea Palestinei, tot la fel s-ar fi scris. Pe de altă parte, având în vedere caracterul „proustian” al narării, perceperea dilatată sau contrasă a timpului biblic, putem presupune că evenimentele, care s-au repetat (intrări, ieşiri mai mult sau mai puţin forţate, reveniri în Canaan în funcţie de războaiele dintre cetăţi sau de ocupanţii lor imperiali), au fost reduse la un eveniment mitic şi sacru, deci anistoric. Nici intrarea evreilor în Egipt nu are un timp istoric, povestea lui Iosif este una ce ţine de romantismul emigrantului, dintotdeauna. Totuşi, prin deducţie, s-a ajuns la concluzia că triburile de evrei ar fi putut intra în Egipt şi li s-ar fi permis cu atâta largheţe să locuiască în teritoriul mănos al Goşen-ului cu condiţia să-şi schimbe meseria de bază, din crescători de oi în crescători de vite (căci pentru egipteni „tot păstorul de oi e spurcat”, Facerea 46, 34) în vremea ocupaţiei hicsoşilor, 1700 î.Cr. Profitând de avantajele create de orice ocupaţie, triburi de habiru şi şosu, neamuri iacobite ce aveau în comun credinţa în Dumnezeul unic, ocupaţia de păstori şi poveştile despre trecut, au intrat şi s-au stabilit cu voia faraonului (supus sau pus de cotropitori) în Delta Nilului. Au început să ducă o viaţă semi-sedentară, au mai călătorit, i-au ajutat pe hicsoşi să stăpânească un popor puternic şi deloc dispus la compromisuri rasiale, s-au ocupat şi de meserii nobile, cum ar fi negoţul, scrisul, spionajul. De aceea este verosimil că a putut ajunge un evreu (Iosif) stăpân peste grânarul ţării, câtă vreme nici faraonul nu se mai ştia de ce neam ţine.

Hicsoşii au fost alungaţi din Egipt între 1550-1450 în vremea faraonului Tuthmes III. Retragerea lor a durat mai bine de o sută de ani, timp în care s-au creat zvonuri, legende legate de evenimentele plecării, fie silite, fie liber consimţite. Între anii 1290-1223 domneşte Ramses II care a purtat lupte crâncene cu un alt năvălitor – hitiţii. Faima luptei de la Kadeş în care egiptenii i-au distrus lui Mutawalli, care ocupa cetatea, 3.500 de care de luptă ajunsese şi în Goşen şi la triburile care cutreierau deşertul şi probabil şi în Canaan. Aşadar se naşte o poveste despre nişte eroi (nu mai contează de ce neam) care-i distrug duşmanului carele de război. Şi povestea va deveni în istorie – biblică, se înţelege – aceea a faraonului care îi urmărea pe evreii fugari şi care şi-a distrus în Marea Roşie 600 de care. Din această epocă datează şi două mărturii istorice: în sec al XIII-lea faraonul ştia de existenţa evreilor imigraţi în Egipt şi pe o stelă, numită „stela israelită”, printre alte evenimente războinice, stă scris că „poporul lui Israel este disperat. El nu mai are copii”. Meremptah, urmaşul lui Ramses II, 1221-1218, îi tratează ca pe duşmani tradiţionali. Pe stela respectivă nu este şi hieroglifa pentru ţară străină, aşadar era vorba despre un duşman care nu avea ţară. Este perioada celor 16 ani de
război al egiptenilor cu hitiţii şi probabil că triburi ale „fiilor lui Israel” se aliaseră cu duşmanii (cel mai sigur din triburile habiru şi şosu).

De ce nu sunt mai multe dovezi istorice despre evreii din Egipt? Poate şi pentru că evreii care băteau la porţile unor cetăţi bogate şi puternice nu însemnau un pericol decât când se constata că se înmulţesc prea mult. Apoi se ştie că egiptenii au fost un popor segregaţionist şi xenofob şi de la ei s-ar fi putut să fi învăţat nomazii că atunci când ajungi puternic trebuie să fii intolerant faţă de tendinţa asimilaţionistă. De aceea Moise impune un dumnezeu universal evreiesc. Conflictul egipteano-hitit s-a încheiat ca în basme: cei doi regi, Ramses II şi urmaşul hitit al lui Mutawalli au devenit neamuri, regele egiptean căsătorindu-se cu fiica hititului. Suntem într-o perioadă de uriaşe construcţii: mutarea capitalei de la Teba la Avaris (Tanis) pentru a diminua puterea preoţilor lui Amon (care, se spune mai târziu în Biblie, stânjeneau puterea laică a regelui), înălţarea altor oraşe – ca Ramses, care este pomenit în cartea Exodului. Acum se construieşte sala hipostilă din Karnak (lângă Teba), templul de la Abu-Şimbel, cu statui de 20 m înălţime reprezentându-l pe Ramses II, şi alte multe clădiri care solicitau mână de lucru. De aceea se poate presupune că pericolul imigrării în Egiptul cu probleme climaterice, sociale şi religioase se diminuase; în schimb, apărea un alt pericol: emigrarea. Nomazii de altă dată (în Biblie se socotesc 130 de ani de la „intrarea” în Egipt până la „ieşirea” din Egipt) încep să-şi aducă aminte de viaţa lipsită de complicaţii, în duhul unei credinţe sigure, pe care o duseseră patriarhii şi neamul lor. Aşa că apariţia unui personaj idealist, carismatic – cum se presupune a fi fost Moise – era de ajuns ca mulţi dintre evrei (poate veniţi la sute de ani după Iosif) să-şi ia rămas bun de la vecini, să ia şi nişte vase de aur şi argint ca amintire (mai mult forţată decât duioasă) şi să plece. Astfel începe propriu-zis cartea Exodului. Cu plecarea evreilor pe furiş, după multe necazuri produse de Moise împreună cu Dumnezeu egiptenilor. Au plecat, au trecut Marea Roşie şi au vrut să se întoarcă la locurile pe care strămoşii lor le părăsiseră, aşa cum se spunea în poveştile pe care le ascultau seară de seară, în deşert, în jurul focului, şi în timpul ceremoniilor religioase.

Numai că pe Moise nu-l interesa ocuparea unui teritoriu decât după consumarea unui eveniment mult mai important, anume naşterea unui popor cu o singură religie, o singură lege morală, o formă clară de organizare socială şi, bineînţeles, cu un singur conducător, adică el. Se spune în Biblie că evreii au rătăcit 40 de ani prin pustiuri ca să uite de vremurile şi obiceiurile din viaţa lor fericită în Egipt şi să nu devină paseişti. Ca să dea veridicitate textului biblic, Josephus Flavius scrie în Antichităţi iudaice că evreii au rătăcit propriu-zis doi ani, până la episodul cu viţelul de aur, iar 38 de ani s-au „şcolit” să devină popor demn de a fi ales de Dumnezeu.

Cert este faptul că şi numai doi ani de rătăciri prin deşert nu par să fi fost uşor de suportat. Întrebarea care se pune este: care a fost drumul urmat până la ţara promisă unde curgea lapte şi miere? Când au plecat? În vremea lui Ramses II, Ramses III? Scrierile egiptenilor nu menţionează mari nenorociri care să se fi abătut asupra Egiptului în vremea lui Ramses II. Nici în scrierile ugaritice nu se consemnează evenimente deosebite intervenite în viaţa celorlalţi canaaneeni, în afara războaielor lor de rutină. Totuşi, în vremea lui Meremptach I, fiul lui Ramses II, pe la 1221, egiptenii poartă un război cu filistinii, „popoarele mării”. Aşa scriu unele texte găsite la Medinet Habu. În timpul Marii Dinastii egiptene (1171-1085) sunt iarăşi consemnate înfruntări armate cu „popoarele mării”. „Filistinii”, cum li s-a spus mai târziu (de la peleseţi – numele lor de aheeni, etrusci etc.), au primit sub Ramses III dreptul de a se duce în pustiul dintre Geza şi Carmel (ţinut pentru care aceşti foşti greci, foşti etrusci, arabizaţi luptă şi astăzi).

Putem presupune că în acest timp, o dată cu filistenii, pătrundeau mai direct sau mai pe ocolite în Canaan şi evrei sătui de deşert, alţii care nu-l urmaseră pe Moise dar care plecaseră din aceleaşi motive. În sfârşit, poporul lui Moise a găsit în Canaan şi evrei care nu plecaseră niciodată. Astfel comunitatea lor a sporit şi au început să aibă pretenţii teritoriale ca şi alţi emigranţi. Aşa se explică de ce nu cunoaştem un drum precis pe care să-l fi urmat Moise, ceea ce ne face să credem că exodul evreilor a fost mult mai complicat, s-a făcut pe diverse căi, dar că, pentru a crea un nucleu de popor, unii au trebuit să urmeze lecţia dură a selecţiei naturale în deşert. Deoarece numărul 40 la evrei e simbolic, nu putem şti cât au rătăcit ei cu adevărat în deşert până au ajuns la Muntele Sinai şi după aceea, până s-au organizat şi şi-au cizelat o identitate pentru eternitate. Oricum se pare că în zonă era deja o tradiţie în ceea ce priveşte chestiunea „cum să facem un popor” deoarece Moise îl cheamă pe socrul său, preot şi rege madianit şi-l sfătuieşte cum să procedeze cu bieţii lui supuşi care, istoviţi de drum şi flămânzi, nu mai dădeau semne că ar mai avea vreun ideal naţional. Există două drumuri ale fugii din Egipt: unul ce apare consemnat într-o scriere a unui scrib egiptean (Papirusul Anastasi V) şi unul reconstituit cu greutate pe baza menţionării unor cetăţi în Biblie. Din păcate, multe cetăţi se numeau la fel sau, şi aici este un caz de anacronism, unele nu existau când s-a produs exodul, adică în secolele XII-XI î.Cr.

Prin ce se caracterizează acest nou popor care pare că a renăscut în 40-50 de ani şi care, de fapt, s-a format treptat, începând cu imigraţia lui Iosif şi continuând cu emigrarea şi post-emigrarea? Credinţă, ascultare, modestie, spirit universalist şi naţionalist în acelaşi timp şi, înainte de toate, vocaţia mesianică. „Salvatul din apă” (Moise) le-a imprimat pentru totdeauna această vocaţie a salvării. Istoria adevărată a Exodului nu prea există; istoria lui biblică, una mitică, este fascinantă şi credibilă. Mai credibilă decât dacă ar fi consemnată în cioburi şi hrisoave. De aceea străbate întreaga Biblie şi contribuie, alături de alte elemente, la unificarea macrotextului ce cuprinde Vechiul şi Noul Testament.

Restul evenimentelor de la crearea celor 2 regate la robia babiloniană, cucerirea romană și căderea în 70 d.H. a Ierusalimului, perioadele bizantine, islamice, cruciate, mameluce și pogromurile naziste sunt deja cunoscute.

TALMUDUL EVREIESC DEMASCAT – O CARTE CE PROLIFEREAZĂ CRIMA, RASISMUL și PEDOFILIA
Cartea evreiasca „Mizbeach” declara ca „nu exista nimic superior Talmudului Sfant”.
Talmudul declara ca doar evreii sunt oameni iar non-evreii sunt „goy/goyim” care sunt pe aceeasi scara cu vitele sau orice animal.
Urmeaza citate socante dar exacte din diverse carti ale „Talmudului” – ca să înțelegem mai bine ce fel de oameni conduc astăzi omenirea din umbră:
-Aboda Sarah 37a: „O fata non-evreica care are doar 3 ani poate fi violata.”
-Baba Kamma II 3a: „Evreii pot folosi minciuni („subterfugii”) pentru a insela un non-evreu.”
-Baba Kamma 113a: „Oricărui evreu ii este permis sa foloseasca minciuni si marturie falsa pentru a aduce un non-evreu in ruina.”
-Baba Mezia 114a-114b: „Non-evreii nu sunt oameni. Doar evreii sunt oameni.”
-Baba Necia 114,6: „Evreii sunt fiinte umane, dar natiunile lumii nu sunt umane ci bestii.”
-Erubin 21b: „Oricine nu se supune rabinilor merita moarte si va fi pedepsit prin a fi fiert in excremet fierbinte in iad.”
-Erubin 43b: „Cand Mesia va veni toti vor fi sclavii evreilor.”
-Gittin 57a: „Iisus este in Iad si este pedepsit prin a fi fiert in sperma. Crestinii sunt fierti in balegar.”
-Hilkkoth Akum XI: „Nu salva Goyim in pericol de moarte.”
-Kilkhoth Akum X1: „Nu arata nici o mila la Goyim.”
-Kethuboth 3b: „Actul sexual cu non-evreii este precum actul sexual cu animalele.”
-Kethuboth 11b: „Sexul este permis cu o fetita de 3 ani, lacrimile vor veni din ochi din nou si din nou, tot asa si virginitatea se va intoarce fetitei de sub 3 ani.”
-Kerithuth 6b pagina 78, Jebhammoth 61a: „Doar evreii sunt oameni, non-evreii nu sunt oameni, ci vite.”
-Kiddushin 66c: „Pe cei mai buni dintre non-evrei… omoara-i!”
-Sanhedrin 58b: „Daca dai o palma unui Israelit, e ca si cum ai da o palma lui Dumnezeu.”
-Midrasch Talpioth 225: „Non-evreii au fost creati pentru a servi evreilor ca sclavi.”
-Sanhedrin 59a: „Sa omori Goyim e ca si cum ai omorî animale salbatice.”
-Seph. Jp., 92, 1: „Dumnezeu a dat evreilor putere asupra tuturor posesiilor si sangelui tuturor natiunilor.”
-Simeon Haddarsen, fol. 56-D: „Cand va veni Mesia, fiecare evreu va avea cate 2800 de sclavi.”
-Talmud IV/2/70b: „Evreului ii este permis sa practice camata la non-evrei.”
-Talmud IV/8/4a: „Dumnezeu nu se supara pe evrei niciodata ci numai pe non-evrei.”
-Yebamoth 98a: „Toti copiii non-evrei sunt animale.”
-Zohar 1,160a: „Evreii trebuie sa incerce mereu sa-i insele pe Crestini.”
-Zohar II, 4b: „Rata de nastere a non-evreilor trebuie sa fie oprimata masiv.”