ALEXANDR DUGIN, cel mai mare filozof rus, despre războiul din Ucraina:

“…Acesta nu este un război cu Ucraina. Este o confruntare cu globalismul ca fenomen planetar integral. Este o confruntare pe toate planurile – geopolitic și ideologic. Rusia respinge totul în globalism – unipolaritatea, atlantismul, pe de o parte, și liberalismul, anti-tradiția, tehnocrația, Marea Resetare, într-un cuvânt, pe de altă parte. Este clar că toți liderii europeni fac parte din elita liberală atlantistă.
Iar noi suntem în război cu exact acest lucru. De aici și reacția lor legitimă. Rusia este acum exclusă din rețelele globaliste. Nu mai are de ales: fie își construiește propria lume, fie dispare. Rusia a stabilit o cale pentru a-și construi lumea sa, civilizația sa. Și acum primul pas a fost făcut. Dar suveran în fața globalismului nu poate fi decât un spațiu mare, un continent-stat, o civilizație-stat. Nicio țară nu poate rezista mult timp unei deconectări complete.
Rusia creează o tabără de rezistență globală. Victoria sa ar fi o victorie pentru toate forțele alternative, atât de stânga, cât și de dreapta, și pentru toate popoarele. Începem, ca întotdeauna, cele mai dificile și periculoase procese.
Dar când câștigăm, toată lumea are de câștigat. Așa ar trebui să fie. Creăm condițiile pentru o adevărată multipolaritate. Iar cei care sunt gata să ne ucidă acum vor fi primii care vor profita mâine de întreprinderea noastră. Aproape întotdeauna scriu lucruri care se adeveresc. Și acest lucru se va adeveri.” ………….
Și din nou: “Ce înseamnă ruperea cu Occidentul pentru Rusia? Este vorba de mântuire. Occidentul modern, în care triumfă Rothschild, Soros, Schwab, Bill Gates și Zuckerberg, este cel mai dezgustător lucru din istoria lumii. Nu mai este nici Occidentul culturii mediteraneene greco-romane, nici Evul Mediu creștin, nici secolul XX violent și contradictoriu. Este un cimitir al deșeurilor toxice ale civilizației, este anti-civilizație. Și cu cât Rusia se detașează mai repede și mai complet de ea, cu atât mai repede se întoarce la rădăcinile sale. Pentru ce? Creștină, greco-romană, mediteraneană… – europeană… Adică la rădăcinile comune ale adevăratului Occident. Aceste rădăcini – ale lor! – Occidentul modern le-a tăiat calea. Și au rămas în Rusia.
Abia acum Eurasia își ridică capul. Abia acum liberalismul din Rusia pierde terenul de sub picioare.
Rusia nu este Europa de Vest. Rusia i-a urmat pe greci, Bizanțul și creștinismul răsăritean. Și continuă să urmeze această cale. Da, cu zigzaguri și ocolișuri. Uneori pe alei fără ieșire. Dar este în mișcare.
Rusia s-a ridicat pentru a apăra valorile Tradiției împotriva lumii moderne. Este tocmai acea “revoltă împotriva lumii moderne”. Nu ai învățat?
Iar Europa trebuie să se despartă de Occident și chiar și Statele Unite trebuie să-i urmeze pe cei care resping globalismul. Și atunci toată lumea va înțelege semnificația războiului modern din Ucraina.
Mulți oameni din Ucraina au înțeles acest lucru. Dar teribila propagandă liberală-nazistă furibundă nu a lăsat nicio piatră neîntoarsă în mintea ucrainenilor. Își vor veni în fire și vor lupta alături de noi pentru împărăția luminii, pentru tradiție și pentru o adevărată identitate creștină europeană. Ucrainenii sunt frații noștri. Au fost, sunt și vor fi.
Ruptura cu Occidentul nu este o ruptură cu Europa. Este o ruptură cu moartea, degenerarea și sinuciderea. Aceasta este cheia recuperării. Iar Europa însăși – popoarele din Europa – ar trebui să ne urmeze exemplul: să răstoarne junta globalistă antinațională. Și să construiască o casă europeană adevărată, un palat european, o catedrală europeană.” (Alexandr Dugin – Ultima coridă)

Ați văzut vreodată o coridă? E distracția aceea ciudată a ibericilor… în care un om ucide un taur în arenă și toată lumea bate din palme. Nu intru în detalii, pentru că nu are sens. Nu am înțeles niciodată de ce uciderea unui animal este distractivă… și nici nu vreau să înțeleg. Ceea ce mi-a atras atenția este tactica aplicată de toreador: ascunde sabia în spatele cârpei aceleia roșii… iar taurul, incapabil să înțeleagă mișcarea, se repede direct în arma îndreptată înspre el…
V-am spus chestia aceasta ca să înțelegeți mai bine fenomenul social actual. Ceea ce se întâmplă la momentul de față în lume… este ca un fel de coridă! Toreadorii sunt lorzii planetei… iar noi oamenii de rând suntem taurii. Nu vă place comparația, nu-i așa? Obișnuiți-vă cu ea, pentru că exact asta se petrece! Propaganda dementoidă din mass-media este cârpă aceea roșie care ascunde arma… Cei mai mulți oameni se reped orbește să creadă urletele isterice ale autorităților și mass-mediei, în timp ce în spatele lor se ascund adevăratele intenții ale celor care conduc din umbră destinele lumii…
Ne-am complăcut 2 ani de zile cu propaganda așa-zisei pandemii… Acum ne complacem cu propaganda așa-zisului război… Zi și noapte ne complacem în propagandă. Însă în spatele tuturor acestor înscenări ridicole se întâmplă ceva… sinistru… Voi știți că în acest moment în Elveția se desfășoară o întâlnire cu toți miniștrii sănătății din lume? Știți ce se discută acolo? Cedarea atribuțiilor de a stabili politicile de sănătate interne către Organizația Mondială a Sănătății! Cu alte cuvinte O.M.S. va fi singura autoritate medicală și face ce vrea mușchiul său oriunde în lume. Adio suveranitate națională… adio decizie individuală… bun venit globalism! În timp ce noi suntem ocupați să le plângem de milă prăpădiților de ucrainieni, lorzii planetei fac mutările decisive pentru cucerirea societății umane…
Nu-i așa că suntem proști? Ca niște tauri… într-o arenă de coridă… am dreptate, sau nu? Să vă reamintesc că 99% dintre coride se termină prost pentru tauri? Pentru că nu-s capabili să priceapă situația… Nici 99% din populația umană nu pricepe jocul acesta sinistru al lorzilor planetei. Și… în prostia lor halucinantă… îi împing în rahat și pe cei care pricep! Degeaba înțelegi… dacă ești târât de mulțimea care te înconjoară, nu-i așa?
Fie că vă place să admiteți sau nu, dar încă din anul de grație 2020 a început corida… ultima coridă… Și e pe viață și pe moarte! Cei care nu înțeleg sunt deja morți… nu mă adresez lor. Mă adresez vouă, celor care înțelegeți: măi fraților se îngroașă gluma! Dacă O.M.S. va obține mandatul de a dicta politicile de sănătate la nivel planetar… suntem în rahat… Vor face cu noi orice vor ei… exact așa cum se face cu taurii în arena de coridă…

P.S. Nu-mi cereți să vă spun ce-i de făcut… că nu știu. Situația a mers deja prea departe… Suntem în ceasul al 11:59-lea… Ar cam fi momentul să spuneți rugăciunile alea pe care le știți… pentru că lorzii planetei au totul: putere, influență, bani, resurse, armate de slugi și legiuni de imbecili care le urmează cu credulitate îndemnurile propagandistice… Noi n-am mai rămas decât cu Dumnezeu… Numai El mai poate schimba ceva acum. Noi am fost tot la fel de proști ca și taurii de coridă: ne-am lăsat mânați într-o arenă unde se luptă pe viață și pe moarte… și unde toreadorii au toate avantajele. Băgați niște rugăciuni, că avem nevoie disperată de un miracol…

Artin Side.

  1. Cheia rezolvării războiului din Ucraina nu stă nici în Rusia, nici în Ucraina, nici în SUA, ci în Israel. În două săptămâni se va ajunge la un acord de pace mediat de Israel.
  2. Principalul câștigător economic este SUA. Top 5 companii de armament din lume sunt americane. Zecile de miliarde încasate anual de la Germania și Japonia (și poate jumătatea de trilion PE AN de la toate statele lumii care măresc bugetele de apărare) vor dubla, tripla cifrele de afaceri ale acestor companii. Ce au câștigat cei cu vaccinurile va fi mărunțiș comparat cu asta.
  3. Israel, țară non-NATO, singura dintre cele numite „democratice” care nu a impus sancțiuni Rusiei și are canale de comunicare în negociere, devenind de facto a patra putere a lumii (SUA-China-Rusia-Israel).
  4. Israel este singurul aliat strategic al SUA și NATO cu care Rusia nu se află în adversitate, ci intr-o relatie privilegiată, Putin însuși având o relatie specială cu această țară.
  5. Cel mai influent serviciu de informații privind situația din Ucraina este Mossad. Nu CIA, nu KGB, nu MI5 sau alte povești. Va avea un rol decisiv în finalizarea negocierilor. Îi știe și pe alde Azov, pe alde Adir și pe ceilalți neonaziști.
  6. Rusia câștigă poziție geostrategică. Nu va mai fi nici o discuție vreodată despre extinderea NATO, nicăieri, si exclus spre Rusia. Câștiga control pe rezervele de uraniu, importante în echilibrul nuclear, plus controlul Mării Negre.
  7. Ucraina câștigă posibil un trilion – două, „plan de reconstrucție”. Făcută cu firmele care „trebuie”.
  8. După semnarea acordului de pace, va apărea valul 6. Nu al extinderii NATO. Al extinderii pandemiei. Intrăm iar în stare de alertă și restricții.
  9. Nimeni nu are vreun interes să se intre într-un război nuclear. Pentru ce să omoare găina cu oua de aur? Dimpotrivă, o să o lase sa ouă, acum, că s-a făcut linie de ouat. Doar să numere banii e tot ce au de făcut.
  10. Social Media devine pe față jucător activ în geopolitică. Brexit, Trump, pandemie, acum războiul, toate platformele media având o mare forță de influențare prin intermediul platformelor Big Tech, poziționate clar de o anumită parte, din ce în ce mai pe față. Big 5 care conduc acum lumea sunt: Pharma-Defense-Oil-Tech-Banks. Să nu uităm de bănci: cineva trebuie să împrumute/ gestioneze trilioanele alea.
    Restul e doar film artistic. Cu drame reale, dar nu mai puțin cu interese foarte pragmatice și cinice în spatele lor. Fără drame nu aveau justificări pentru tot ce va urma. Noi toți suntem masă de manevra, si ocupați cu ceva. Dacă nu ai tu de lucru, ți se găsește de lucru. O minte prea odihnită poate avea idei crețe.
    Pregătiți-vă de ce va urma! Oricum n-or să înțeleagă mulți ce se întâmplă.