NU VOTAȚI PSD ȘI PNL. ALEGERI 2024 SAU ANTICIPATE. ROMÂNIA SAU EUROPA NU E A LOR. Oare cu ce am greșit noi oamenii simpli? Pentru asta, ei au un singur răspuns: am greșit că ne-am născut pentru a sta în calea lor!
V-au închis în case, v-au pus mască pe bot ca la sclavi, v-au forțat să vă vaccinați mințindu-vă că e spre binele și sănătatea voastră și v-au urlat la cap cu sirenele ambulanțelor. V-au scumpit alimentele, carburanții, dobânzile la bănci, v-au falimentat afacerile, v-au pus până și taxă pe soare la mișto, ca să vă demonstreze raportul stăpân-sclav. Până când mai suportați?!
Vă vorbesc de combaterea naționalismului și euroscepticismului. Aici nu este vorba de naționalism sau euroscepticism. Este vorba de Europa lor, o altă Europă, a infractorilor, interlopilor, mârlanilor, Europa preamăririi, egoismului, și voinței lor de putere. Nietzsche vorbea de această voință de putere, iar Machiavelli ilustra metodele de a o pune în practică. Nu vorbesc de Europa cetățenilor, de statele naționale care reprezintă istoria, cultura, civilizația și ce a oferit ce e mai bun fiecare regiune din Europa. Vorbesc doar de voința lor de putere, de preamărirea și binele lor, vă vor sclavi pentru sistemul lor în care să vă controleze dacă nu ziceți și faceți ca ei, bineînțeles spre binele societății. Vă vorbesc dacă nu faceți ca ei de anarhie, destrămarea societății. Vor să conducă doar ei, să dea legi doar ei. Uită că nu sunt aleși democratic și o societate se conduce prin referendumuri. Clasa politică nu reprezintă societatea decât dacă societatea este consultată și votează legile. Se bazează pe nepăsarea oamenilor, pe ignoranța lor, pe frica lor.
Când combat naționalismul o fac pentru a vă diviza, o fac pentru puterea lor mai mare. Când vorbesc de euroscepticism, nu vorbesc de Europa tuturor cu drepturi egale, vorbesc doar de Europa lor, de neamurile lor proaste înfipte în sistem pe post de sclavi obedienți care votează la comanda lor.
Nu vă temeți, pentru că ei se hrănesc din teama voastră și cred că vă pot stăpâni.
In mod surprinzător, cred că aici îi găsim pe cei mai mulți dintre tineri, o masă cu forme vagi, cu foarte slabe cunoștințe despre societate, cu o cultură civică precară și cu o prezentă publică practic inexistentă. Tot în rândurile acestei categorii întâlnim și cel mai mare absenteism la viața politică. Aici șantierul este imens pentru a-i face pe acești oameni, de ordinul milioanelor, să se intereseze și de viața publică, nu doar de supraviețuirea personală și de împlinirea profesională. Chiar și în Grecia antică, săracii erau excluși de la viața politică, deoarece grija zilei de mâine nu le îngăduia răgazul de a se ocupa și de grijile cetății. Voința lor trece deci tot prin crearea condițiilor unei autonomii de acțiune. Altfel spus, nu prin sporirea dependenței de ajutoare sociale, ci prin crearea de locuri de muncă și a unor șanse de realizare a oamenilor acolo unde locuiesc, nu la oraș și nu în alte țări. Aici intervine prea iubitul regim, care acționează bineînțeles prin arma sa principală mass media. Se suprapune și se atașează intențiilot lor pentru a le încorpora ulterior în manifestul global al regimului. Necesitățile fizice și sociale îi absorb pe cei mai mulți în marea turmă.
Politica rămâne în orice societate apanajul unei minorități, dar acțiunea politică trebuie diversificată prin mijloacele și competențele de care dispune fiecare. Asemenea exemple trebuie multiplicate în cât mai multe medii profesionale, spațiul public trebuie saturat cu modele pozitive, cu oameni deștepți, dar și curajoși și cinstiți, dispuși nu să-și abandoneze meseria ori cariera, ci să facă din ele arme de luptă: pentru cei nedreptățiți, pentru cei săraci, pentru cei neauziți, pentru propria lor breaslă, pentru societatea întreagă.
Democrația este un regim de o perfecțiune fragilă. Regim perfect, pentru că până în acest moment nu a fost găsită o mai bună formă politică de conviețuire umană; dar și fragil, pentru că democrația își secretă în permanență propriii inamici, propriile maladii autoimune. Democrația trebuie apărată zi de zi pentru că este o construcție fragilă, pentru că echilibrul puterilor este mai degrabă presupus sau dorit, pentru că ea are nevoie de foarte puțin să basculeze în altceva.
Diminuarea democrației în lumea de azi e cât se poate de evidentă. Sigur, e puțin probabil să ne culcăm în democrație și să ne trezim în dictatură, mai degrabă vom rămane letargici într-o formă hibridă, care nominal și teoretic va respecta toate ritualurile democrației, dar care practic va fi încetat să mai fie una, dacă nu decidem să oprim cât mai repede alunecarea spre neguri istorice.
Într-un regim democratic niciun protest îndreptat împotriva puterii nu este ilegal, pentru că este dreptul meu cel mai intim și cel mai public deopotrivă să mă raportez la putere nu doar sub forma supunerii, ci și sub aceea a revoltei, atunci când puterea se întoarce împotriva drepturilor și libertăților mele.
Participarea cetățenilor într-o democrație reprezentativă nu se reduce la vot. Numai că decizia urnelor nu este un vot necondiționat și nedeterminat, calitatea noastră cetățenească și civică nu incetează odată cu votul: mandatul pe care îl dâm aleșilor este revocabil și dependent de rezultate. Ce pot face cetățenii? Gama acțiunilor de protest împotriva unei puteri abuzive este foarte largă. Este sigur însă că, în ciuda frumuseții spectaculare a protestelor, în ciuda și a efortului minunat depus de mulți dintre protestatari, o putere nu se va clătina din loc cu jocuri de luminițe și poezioare inspirate. Căderea în estetică a protestului îi diminuează acestuia forța. Să ne amintim că cele mai puternice proteste din lume au fost fie cele spontane, fie cele organizate în timpul săptămânii, ce înfruntă direct puterea și instrumentele ei.
Statul are nevoie de acești indivizi aserviți mediatic, pentru că reușeste să îi integreze prin ofertele generoase, să îi transforme în armele perfecte de protest care să le netezească calea către putere. În momentul în care i-a prins în sistem va reuși să îi controleze încet și sigur în timp. Va reuși să facă din ei persoana ideală care știe să parvină în interesul politic al regimului. Binele și răul vor fi întotdeauna pentru acest regim în orice dimensiune socială, doi termeni care despart plăcutul de neplăcut, doi termeni pe baza cărora se construiesc niște reguli, convenții ale acelei dimensiuni sociale sau globale în funcție de interesele regimului …
Politica democratică, așa cum o moștenim tot mai puțin din lumea greacă și din secolele din urmă, este o acțiune colectivă având ca vocație bunăstarea generală, respectarea drepturilor și libertăților tuturor, urmărirea fericirii, construirea de instituții, infrastructuri și servicii în beneficiul cetățenilor. Într-un regim politic democratic, puterea este unul din instrumentele prin care aceste scopuri pot fi atinse urmând un program sau altul, o doctrină sau alta.
Scopul este să subordoneze politica puterii, deoarece politica este amvonul de unde se dictează și se supun masele societății, să ajungă prin politică la dominația maximă în societate. In acest fel declanșează asalturile violente, de la tribuna politicii asupra celorlalte domenii: justiție, economie, bănci, media, servicii secrete, prin cucerirea rând pe rând a acestor teritorii rămase parțial în afara dominației puterii totale. În momentul în care au subordonat aceste domenii, încep să manipuleze masele prin mass media aservită politic, care servește informații societății doar într-o direcție. Acolo unde oameni sau instituții rezistă, ele suportă o presiune uriașă care în final le face să cedeze în fața puterii aflate la conducere. Spre deosebire de forță și violență, dar și spre deosebire de autoritate, precum Gandhi sau Dalai Lama, care influențează acțiunea celorlalți în mod pasiv, puterea este o acțiune coordonată, rațională, menită să modifice comportamentele celorlalți, ajungându-se în final la subordonarea maselor. Relația de putere este o relație de stăpân – sclav, de dominație, în care unul trebuie să comande și celălalt să se supună, pe baza unei comenzi (ordin verbal sau scris, ordonanțe de urgentă, lege). Puterea circulă în societate, ea trebuie să circule și cu cât circulă mai repede, cu atât ea este mai eficientă, mai puternică, mai de temut.
Asta a ajuns politica mai în toate guvernele europene, și tinde vertiginos să devina amvonul de la care se predică uniunea europeană.
Oare cu ce am greșit noi oamenii simpli? Pentru asta, ei au un singur răspuns: am greșit că ne-am născut pentru a sta în calea lor!