Ce s-a ales de „apărarea democrației” clamată pe 10 august 2018 la 4 ani de la marea manipulare numită „10 august”
Astăzi se împlinesc patru ani de la evenimentele ce au intrat în istorie drept „10 august”. De ce este tăcere în jurul acestei aniversări, dacă tot ce s-a spus atunci că este „protestul diasporei” a fost adevărat?
Este tăcere pentru că odată cu trecerea anilor a devenit tot mai evident că „marele protest” a fost umflat artificial, că oamenii au fost manipulați după același manual folosit și-n decembrie 1989. Normal că, în acest context, ți-e rușine să-ți mai amintești că 10 august a existat.
Ceea ce este și mai jenant este că mare parte dintre intelectualii români, așa-numita „elită”, a participat de bunăvoie și nesilită de nimeni la manipulare. 95% dintre ei AU ȘTIUT că tot ce se întâmplă este o manipulare ieftină, cu tușe groase, asemănătoare cu cea a „teroriștilor care ucid gravide în maternitate” din 89, dar totuși au mers, cu voioșie, înainte. Puteau să aleagă calea cea grea, a principiilor, dar n-au făcut-o: au preferat comoditatea dată de statutul de servant al puterii.
Ce s-a ales de „înaltele principii” profesate de participanți? Ce s-a ales de „apărarea democrației” clamată pe 10 august?
Azi, la patru ani distanță, tot ceea s-a dorit a fi împiedicat prin protestul de atunci s-a înstăpânit la putere: democrația este o ficțiune, Parlamentul are rol decorativ, în loc de guvern reprezentativ pentru voturile electoratului avem o juntă militară, se guvernează prin OUG-uri, PSD nu mai este „grup infracțional organizat”, ci partid onorabil iar „vechile partide” își împart liniștite puterea.
Practic, „mișcarea unei generații” nu numai că nu a schimbat nimic, dar prin prostia de care a dat dovadă a întărit sistemul împotriva căruia zicea că luptă. Singura consolare pentru „generație”: i s-a aruncat capul lui „Dragnia”. Atât.
De ce nu protestează „generația nouă” împotriva abuzurilor de azi? Simplu: pentru că ea nu există. „Generația nouă” reprezintă de fapt o mână de activiști, actori ratați și agitatori de profesie, care nu sunt în stare să coaguleze nimic. Ei ar protesta, săracii, dar dacă nu beneficiază de releele de transmisie ale serviciilor, mesajul lor nu convinge pe nimeni.
„10 august” s-a vrut un fel de punct culminant al „eroicei” bătălii anti-corupție. Ceea ce i s-a întâmplat lui Donald Trump acum două zile demonstrează fără tăgadă, că „bătălia anti-corupție” a fost și este doar o armă folosită de progresiști împotriva oponenților politici. E tipic de altfel: când au venit la putere în România, de ce s-au folosit comuniștii? De trucarea alegerilor și de justiția politică pentru a reduce la tăcere opoziția.
De ce fac asta, progresiștii de azi? Pentru că ei nu suportă democrația și nici popoarele în numele cărora pretind că luptă. Ei știu că nici românii, nici americanii, nici britanicii, nici ungurii, nici italienii, nu vor să fie membri ale unui imperiu global, condus de birocrați nealeși. Și-atunci, singura lor soluție este să-i portretizeze pe inamicii acestui proiect – ați observat că politicienii români folosesc expresia „proiect european”? – în tușe negative, asociindu-i cu etichete infamante: „corupt”, „rusofil”, „putinist”, „comunist”, „fascist”, etc.
„10 august” ne-a folosit din acest punct de vedere: ne-a arătat cât de mulți proști mai sunt în această țară și cât de mulți ticăloși. Proștii sunt cei care credeau că „gazele lacrimogene schimbă ADN-ul”, că „Dragnia vrea să ne scoată din UE” sau că ONU poate interveni în cazul unui protest de stradă… Ticăloșii sunt cei care știau că toate astea sunt minciuni, dar au tăcut. Dacă proștii sunt sinceri în cretinismul lor, ticăloșii n-au nicio scuză. Și aici mă refer la cei care vorbesc în numele credinței, a „valorilor”, a „bunei educații”, etc, dar care, de absolut fiecare dată, sunt de partea politică a celor care luptă împotriva lui Dumnezeu.
Le auziți tăcerea, zilele astea?