Bruxelles: 1 milion de protestatari din toată Europa și ciocniri violente între manifestanți și forțele de ordine

Aproximativ 1.000.000 de persoane au participat, duminică, la un proitest faţă de măsurile sanitare din pandemie, pe străzile din Bruxelles.

Organizatorii manifestaţiei, Europeans United, au anunţat că vor lansa luni o petiţie prin care cer destituirea guvernului.

Protestul a fost marcat de incidente în zona pieţei Schuman, unde potrivit La Libre au avut loc ciocniri între aproximativ 100.000 de manifestanţi şi forţele de ordine, notează La Libre.

În social media au apărut şi imagini cu protestatari spărgând geamuri de la intrarea în birourile Comisiei Europene.

AP scrie că poliţiştii au folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe protestatari.

Manifestanţii au scandat: “Libertate!” şi au afişat mesajele “Nu certificatului ruşinii” şi “Pandemie falsă, dictatură adevărată” în timp ce mărşăluiau. Majoritatea nu purtau măşti de protecţie, însă mulţi dintre ei şi-au ascuns chipurile pentru a nu fi recunoscuţi.