Mihai Tîrnoveanu: Soldații ruși s-au dus să planteze panseluțe în Ucraina. Cum sfredelește creierii propaganda rusă și cum salvează planeta vaccinistul Putin, tovarășul de doze al lui Iohannis, Arafat și Cîțu

Un prieten mi-a spus că războiul se va opri atunci când numărul refugiaților va ajunge în jurul cifrei de 6 milioane, o „bombă” demografică greu de suportat pentru Vest din punct de vedere economic și social. Aceasta constituie în fapt „sancțiunea” pe care Rusia o transmite Occidentului, care la rândul lui, în cele din urmă, în a-i transmite lui Zelenski, prin diferite mijloace, că „e mai bine să fie bine”, decât să fie mai rău.   Vestul și Rusia nu se bazează pe principii, nu mor cu ele de gât, ci doar pe interese.   La început au fugit din Ucraina oamenii cu stare, având posibilitățile necesare, singurele bagaje fiind masinile de lux si cardurile bancare. După acest ”val de lux” a urmat și va urma în continuare cel al oamenilor obișnuiți care si-au luat în spate ce au putut, nu mare lucru.   Bombardarea orașelor într-un mod barbar își spune și își va spune în continuare cuvântul, odată cu toată teroarea instaurată.  

Mulți nu cred asta, sunt invitați să facă o excursie prin aceste localități, că nu-i așa, totul este un fake si pot admira arhitectura oraselor, bând liniștiți o cafea pe o terasă din Mariupol de exemplu (foto). Mai pot schimba o vorbă și cu soldații ruși, care de fapt s-au dus acolo să planteze panseluțe în sensurile giratorii și să mai dea câte o rachetă în „cuiburile” de naziști, dar doar în ele, cu proverbiala precizie chirurgicală rusească. Putin a început războiul din Ucraina într-un moment extrem de favorabil pentru el din punct de vedere socio-psihologic, anume acela în care majoritatea oamenilor din UE au, pe bună dreptate, o încredere extrem de scăzută în propriile guverne, pe fondul dictaturii sanitare ce i-a măcinat economic și umilit de-a lungul celor doi ani, cu măști, vaccinare obligatorie în multe situații, restricții aberante etc.   În Rusia așa zis anti-globalistă a fost la fel, ba chiar mai drastic ca în România de exemplu, vaccinarea fiind obligatorie pentru multe categorii profesionale.   Biserica Rusă a îndemnat la rândul ei la vaccinare, considerându-i păcătoși pe cei care refuză acest lucru. Au fost arestați monahi care s-au împotrivit vaccinării și au fost închise mănăstiri.   51% dintre ruși trecând prin schema completă, atestată tot prin Codul QR, obligatoriu inclusiv în mijloacele de transport în comun, nu mai vorbesc de spatii închise, instituții etc.   În Ucraina procentul este de 34%, desi si acolo au măsuri similare.   Nu stiu nici măcar dacă „plandemia” s-a terminat în Rusia sau dacă mai trebuie să-si facă norma de Sputnik, nu am văzut nicio stire care să anunțe anularea obligativității vaccinării în Rusia.   Deci cum salvează Rusia Ucraina de globalism?   Revenind la momentul psihologic ales de Putin pentru atac, fac referire la atmosfera din România, ca să nu mai mergem prin alte părți.  Propaganda rusă propriu-zisă, bineînțeles că există, își face treaba prin agenții mai mult sau mai puțin cunoscuți, ideea este că aceasta nu ar prinde mai deloc, dacă nu ar fi produsă pe un teren extrem de propice. Lumea are tendința de a vedea lucrurile doar în sfera antitezei, adică dacă cel rău spune ceva de rău de un om, înseamnă că omul respectiv este bun.   În aceste condiții, în care îi vedem pe televizoare pe toți reprezentanții propagandei dictaturii din ultimii doi ani, diabolizându-l pe Putin, se crează automatismul în subconștientul nostru, să-l credem pe Putin bun, pentru că îl critică tocmai cei care și-au bătut joc de noi atâta timp.   Păi dacă Stalin de exemplu a fost împotriva lui Hitler, înseamnă că Stalin a fost bun? Și invers, aceeasi situație. Inamicul inamicului meu nu este automat prietenul meu.   Deci când îi vezi pe Iohannis, Arafat, Cîțu, pe toți propagandiștii de pe televizoarele minciunoase care au susținut dictatura, criticându-l pe Putin, ai tendința de a-l susține pe acesta din urmă.   Faceți un exercițiu de imaginație si închipuiti-vă dacă acesti indivizi l-ar susține pe Putin și l-ar diaboliza pe Zelinski… Cum ați reacționa? Ați fi pro Zelinski?

Iar pe de altă parte lumea nu poate uita ce a făcut NATO+SUA în Yugoslavia, Syria, Libya, Iraq, Iran, Korea, Vietnam, Laos, Cambodgia, Beirut, Grenada, Panama, Somalia, Bosnia, Kosovo, Afghnistan, Yemen.

Steaguri ucrainene flutură pe clădiri peste tot, iar vodca rusească e aruncată la canal.
Sunt anulate concerte și dispar cărți în numele unei cauze cu care, nu mai departe de anul trecut, marea majoritate a americanilor nu doar că nu și-ar fi bătut capul, dar despre care nici măcar nu știau că există.
În câteva săptămâni, toată lumea și-a format o opinie pătimașă în legătură cu acest subiect.
Și când războiul din Ucraina se va termina, va apărea o altă cauză pentru a umple vidul, iar indignarea, fălfâitul steagului albastru-galben și toate celelalte vor dispărea ca vodca la canal.
Invadarea Ucrainei de către Putin a venit la momentul perfect pentru a umple golul lăsat de dispariția restricțiilor COVID.
Iar ceea ce spune despre noi reacția la acest eveniment contează mai mult decât ce spune despre Ucraina.
Foamea disperată după cauze noi este semnul unui vid spiritual. Atât ucrainenii cât și rușii cred în cauza pentru care luptă. Noi credem în nevoia de a crede în ceva.
Conflictul legat de Ucraina este vechi de secole, în timp ce implicarea noastră pătimașă în acest conflict este veche de numai câteva săptămâni.
Este foarte probabil că, peste alte câteva săptămâni, vom fi la fel de pătimaș implicați în cu totul altceva.
Nu este o întâmplare că regiunile cele mai puțin religioase din America sunt cele mai implicate pasional în acest război, tot așa cum  cum sunt implicate în progresism, în războaiele culturale COVID și în toate războaiele culturale de până acum și în toate cele care vor veni în viitor pentru a umple vidul lor spiritual.
Oamenii fără nici un scop în pasiunile lor se reped de la o cauză la alta în căutarea unui sens de moment.
Teoriile conspirației dau lumii un sens și hrănesc sentimentul lor de indignare, deoarece îi distrag de la vidul dureros din interiorul lor.
Politica radicală acționează ca un erzaț politic, având propria sa teologie, propriul destin crucial și propriul angajament personal, însă fără a produce nici un sentiment de legătură personală sau de continuitate durabilă. 
Ceea ce este adevărat în politică săptămâna aceasta poate să nu mai fie adevărat săptămâna viitoare.
Criteriile politice se schimbă și partizanul care se află acum în nucleul unui proiect poate deveni peste câțiva ani inamicul din exterior.
Testele de neprihănire și transformările radicale ale Stângii îi obligă pe partizanii ei să fie mereu pe fugă pentru a nu pierde teren, astfel încât să nu fie priviți ca reacționari fanatici, care protestează că noi nu am fost niciodată în război cu Estasia sau că bărbații nu au fost priviți întotdeauna ca fiind cele mai bune femei posibile.
Gloatele sociale lipsite de siguranță îmbrățișează mereu cauze noi deoarece au o temere profundă de a nu rămâne în urma curentului la modă.
Politicile le oferă o validare exterioară și un scop interior.
Disidența politică echivalează deopotrivă cu pierderea religiei și a locului în societate.
De aceea, Cancel Culture este temută în plan psihologic, nu doar din cauza riscului de a rămâne fără loc de muncă sau posibilități de educare, ci pentru că cel vizat își pierde societatea și sufletul.
Comportamentul de turmă reprezintă un răspuns logic la această amenințare. Semnalarea virtuții le protejează poziția în turmă. Și le oferă un sentiment de siguranță temporară într-o ordine socio-politică extrem de nesigură.
Caracterul aparent întâmplător și irațional al anumitor cauze, lipsa de legătură directă cu persoanele din clasa superioară, majoritatea albi, care le îmbrățișează, reprezintă un atu.
Dacă o cauză trebuie să poată fi abandonată în orice moment, este mai ușor dacă acea cauză – negrii, o țară aflată la mii de kilometri, cultura măștii, fetișuri sexuale stranii – este una impersonală.
O lume fără fricțiuni, în care familia, partenerii sexuali, prietenii, casele și carierele pot fi abandonate de azi pe mâine, are nevoie și de cauze fără fricțiuni care sunt ușor de abandonat.
Înlocuirea religiei cu politica a creat niște suflete mai alunecoase, care evită fricțiunile, dar nici nu se mai dezvoltă.
Retardul emoțional poate fi văzut peste tot, dat fiind că adulții se comportă ca niște adolescenți, iar adolescenții ca niște copii.
Nimeni nu mai evoluează, dar mimează în schimb maturitatea cu ajutorul politicii.
Aruncarea cu entuziasm în apărarea unor cauze le creează impresia că au și alte preocupări decât propria persoană.
Politica „corectă” conferă apartenență la o comunitate bazată pe politică, însă, dincolo de toate semnalele de virtute, se află imaturitatea fundamentală a celor cărora nu le pasă cu adevărat decât de ei înșiși.
Acesta este secretul murdar al politicii de stânga, al cărei egocentrism se ascunde cu greu în spatele unui altruism de paradă.
Stângismul nu este un act de conștiință, ci o fugă de conștiință. Cauzele sale, legitime sau ilegitime, sunt numeroase, însă toate au în comun la bază o contestare. Un refuz.
Singura formă de eliberare pe care politicile lor o oferă este fuga de responsabilitatea morală și de dezvoltarea personală.
Cu cât politicile sunt mai radicale, cu atât ele reprezintă o fugă mai mare de responsabilitate.
Adevărata religie este un act de conștiință continuu, în timp ce falsa religie fuge de răspunderea interioară și exterioară, refugiindu-se în cauze politice.
Semnalarea exterioară a virtuții proiectează o falsă justificare pentru a ascunde eșecul fundamental al luptei pentru o justificare internă.
Radicalii sar de la o cauză nesatisfăcătoare la alta, deoarece fuga cere mișcare. Însă cauzele sunt exterioare și, finalmente, nesatisfăcătoare.
Puțin importă cât de acerb luptă stângiștii să schimbe lumea, ei eșuează să schimbe ceea ce se află realmente în puterea lor de a schimba: pe ei înșiși.
Dependența de lupta pentru diverse cauze, ca orice adicție, este la început doar o precipitare, care, progresiv, devine nesatisfăcătoare, frustrantă și mistuitoare.
Furia este suferința celui dependent care devine tot mai incapabil de a regăsi aparenta puritate a angajamentelor sale politice inițiale. De aceea, este nevoit să mărească doza și violența emoțională și fizică a implicării sale.
Radicalizarea, asemenea celor mai mari doze din orice substanță, nu combate anhedonia celui care abuzează de ele.
Fiecare cauză deschide calea spre o cauză nouă, astfel încât cauza originală este deseori uitată, gata însă de a fi redescoperită mai târziu, la momentul oportun.
Atunci când o cauză se află în momentul său de glorie, ea eclipsează toate celelalte cauze și, pentru o săptămână, o lună sau un an, nimic altceva nu mai merită pomenit și discutat.
Cauza momentului ocupă toate canalele de comunicare, înghite toate celelalte subiecte și devine singura problemă reală din univers.
Apoi, după puțin timp, este uitată și abandonată.
Cauza cu „C” s-a dovedit a nu fi câtuși de puțin o cauză reală. A fost doar un efect.

“ATENȚIE LA BRUXELLES! EL E PERICOLUL, NU RUSIA! Războiul din Ucraina, pistol cu apă. Bruxelles-ul pregătește identitatea digitală pentru toți europenii! În timp ce mass-media aservită nu mai poate de grija Ucrainei și sună de zor goarna războiului, cu Rusia pe post de invadator, la Bruxelles altele sunt preocupările momentului. Bunăoară, într-un discurs adresat Parlamentului European, Ursula von der Leyen a vorbit despre identitatea digitală ca unica soluție pentru un viitor sigur, prosper și pașnic în UE. Pentru mulți, subiectul pare de natură tehnică și nu merită să primească prea mare atenție. Însă oamenii trebuie să înțeleagă de ce are o asemenea importanță – reprezintă arma fatală, dar ascunsă ce va fi folosită pentru a distruge definitiv statele naționale și rezistența încăpățânată a celor care continuă să se opună proiectelor distopice ale castei globaliste. În cinci sau șase ani, termenul înaintat de progresiștii de la Bruxelles, un registru civil european va înlocui statele civile naționale și va face posibilă înființarea unui credit social, poate pe model chinezesc. CINE ARE INTERES PENTRU ID DIGITAL? Identitatea digitală europeană este azi un subiect de interes doar pentru câteva minți abile, care înțeleg ce înseamnă când președintele Comisiei tună public pe o temă atât de nesemnificativă, dar numai în aparență.

Cartea de identitate digitală trebuie să rezolve problema care de zeci de ani a obsedat casta globalistă, deosebit de puternică în America – va distruge definitiv vechile națiuni europene, care încă mai conduc lumea și se opun distrugerii granițelor de tot felul, refuzând „binefacerea” globalizării. REGISTRUL CIVIL, ARMA PRIN CARE SE CONTROLEAZĂ O SOCIETATE! În primul rând, este necesar să înțelegem ce înseamnă identitatea digitală. În practică, este vorba de arhivarea Stării Civile a statelor membre și de înlocuirea treptată a acestora cu o stare civilă europeană. Dacă acceptăm ipoteza că prima funcție a unui stat democratic este de a da o identitate membrilor săi numiți „cetățeni”, atunci înțelegem că registrul de identitate reprezintă o funcție fundamentală pentru a constitui statul modern. Mai departe, înțelegem că a pierde starea civilă înseamnă a pierde statul însuși. Firește, fiecare cetățean își leagă propria identitate de statul care o notează, o determină, o documentează, o arhivează. Nu este o coincidență faptul că, în timpul Revoluției Franceze, în 1792, Registrul civil a trecut în mâinile statului. Apariția unui stat este inseparabilă de existența Registrului civil. Însă azi, sub pretextul unei „revoluții digitale”, crearea statului civil european marchează începutul marii mișcări ce urmărește, de fapt, dispariția statelor naționale în Europa. Mai mult, atunci când această identitate digitală europeană va fi creată, ea nu va mai include menționarea unei naționalități (române, franceze, germane, maghiare, grecești) pe documentul în sine! Pe scurt, Bruxelles-ul cere ca dreptul la cetățenie să fie transferat Comisiei Europene în cel mai scurt timp. Este exploziv, dar ca în atâtea alte situații societatea nu reacționează. DISTOPIA IDENTITAȚII DIGITALE EUROPENE Desigur, prezentată în acest fel, identitatea digitală europeană ia o întorsătură mai tulburătoare decât simpla declarație idilică a Ursulei von der Leyen făcută în Parlamentul European. Dar distopia nu se termină aici. Site-ul Comisiei Europene anunță și la ce este bun acest document. Astfel, identitatea digitală europeană poate fi utilizată pentru: -utilizarea serviciilor publice, cum ar fi să solicitările legate de eliberarea unui certificat de naștere sau a unui document medical ori raportarea schimbării adresei de domiciliu; -deschiderea unui cont bancar; -completarea unei declarații fiscale; -înscrierea la universitate; -stocarea informațiilor medicale personale; -închirierea unei mașini folosind un permis de conducere digital; -check-in la hoteluri etc.

Degradarea morala plus confuzia sexuala, infantilizarea generala a populatiei, frustrarile dependentului lipsit de sens interior coerent, incapacitatea de sinteza personala si inghitirea predigerata a ideilor la moda, impuse prin campanii publicitare guvernamentale, toate astea au dus intr-un timp periculos de scurt la acest tip de “cetatean” – “semnalizator de virtute” de profesie. Atata gol in suflet plus refuzul acceptarii ratarii personale au dus la imbratisarea unor ideologii care nu-i angajeaza in realitate cu nimic, dar care le ofera un surogat de satisfactie. Luati-le acestor copii nefericiti si neiubiti jucaria (sensul) si sa vedeti ce scandal au sa faca. Aceste jucarii au pentru ei fost vaccinul, masca, homosexualii, raboiul din Ucraina, ecologia, etc. Nu mai e vorba de politica pur si simplu, e mult mai grav. Cred ca umanitatea intreaga sufera de o boala grava, si desprea ea nu vorbeste nimeni. O planeta de infantili abandonati de parinti, crescuti stramb de sisteme corupte si inumane. Acesti copii incapabili de maturizare sint de cei care vor fi in stare sa-si distruga jucaria mai degraba decat sa creasca si sa o abandoneze. Jucaria asta este structura sociala actuala si prin extensie intreaga lume. Ar trebui batuti la fund acesti obraznici prost crescuti. Dar cine sa o mai faca? Parintii lor sint incremeniti de frica corectitudinii politice si cancel culture. Si tot mai multe state incep sa denunte parintii ca ar fi de fapt dusmanii propriului copil, si ca “specialistii” ar trebui sa ia locul parintelui. Ei, ce e mai clar decat atat? Fostii utecisti sint acum scutecisti si sint mult mai plangaciosi si mai agresivi.