JOS IOHANNIS! La Familia ❌ Oana Marinescu – Terorist. 15 MAI TOATĂ ROMÂNIA ÎN STRADĂ. LIBERTATE ȘI PĂMÂNT!

La Familia, trupa formată din Sișu și Puya, a lansat o melodie – manifest. Versurile piesei „Terorist” vor produce multe controverse prin prisma mesajului puternic pe care cei doi artiști vor să-l transmită milioanelor de români. 

Melodia a ajuns pe platforma de Youtube în urmă cu câteva ore, cântăreții transmițând prin intermediul ei un mesaj pro-familie și pro-biserică. În plus, cei doi artiști militează pentru patriotism, după cum se poate auzi chiar din versurile lor.

Sișu și Puya au revenit în această formulă și sunt puși pe fapte noi: au de gând să scoată un nou album împreună, primul pas fiind chiar piesa „Terorist”, cântată împreună cu Oana Marinescu, care a adunat până la ora actuală peste 25.400 de vizualizări.

„Ce nasol e în România / Ce bine e afară / Ștefan cel Mare a fost un (…), / Mihai Viteazul nu a fost așa viteaz / Nu te închina, ești vechi, / Problema e că o minciună spusă de 1.000 de ori nu poate deveni un adevăr. 

Președintele compară dragostea de țară / Cu o prostie mare care trebuie să dispară / Familia nu-i cool, îi place pe dos / Cine o susține e fundamentalist religios.

Prima lecție de istorie la școală / Ar trebui să fie lecția de mândrie națională”, sunt versurile cântate de Puya.

„Rap-ul deranjează, nu coafează. E părerea oamenilor simpli de pe stradă, fie că le place sau NU, LA FAMILIA are ceva de zis, iar voi toți care ați fost alături de noi încă din prima zi, nu vă temeți! Niciodată nu am fost 100% acceptați sau plăcuți. 

Cine încearcă să îi mulțumească pe toți, nu mulțumește pe nimeni. Iar noi suntem aici să respectăm valorile în care NOI și VOI credem… la restu… le urăm succes. Dumnezeu să ne ajute pe toți”, este mesajul care apare la începutul piesei.

Cântărețul nu se oprește aici și este gata să scoată și mai multe piese. Puya a transmis că „Terorist” este prima de pe noul album, lansând recent și primul podcast din seria Puya DopCast. Filmările au loc în grădina de la Casa Puymici, primul său invitat fiind nimeni altul decât Sișu.

”Ce nasol e în România/Ce bine e afară/Ștefan cel Mare a fost un c*rv*r/Mihai Viteazul nu a fost așa viteaz./Nu te închina, ești vechi,/Problema e că o minciună spusă de 1.000 de ori nu poate deveni un adevăr.”, sunt câteva dintre versurile din melodia nouă semnată La Familia. „Președintele compară dragostea de țară/Cu o prostie mare care trebuie să dispară./Familia nu-i cool, îi place pe dos/Cine o susține e fundamentalist religios.”, continuă versurile.

”Homofob, naționalist, fundamentalist religios pentru că susțin ce cred și nu devin un cetățean ce nu pune botul la vrăjeala lor din plin.”, adaugă și rapperul Tudor Sișu în noua melodie.

Ce a transmis George Simion despre piesa nouă semnată La Familia. Legătura la care nu se aștepta nimeni

Cât despre legătura dintre artiști și politicianul George Simion de la AUR, se pare că acesta este de acord cu versurile piesei și susține mesajul transmis. El a distribuit melodia pe contul personal de Facebook, alături de un mesaj sugestiv. „Terorist? Susțin mesajul băieților.”, a scris acesta pe rețelele de socializare.

Bineînțeles, cântăreții sunt pregătiți pentru controversele ce vor urma după lansarea piesei-manifest. Aceștia anunță încă de la începutul melodiei că aceasta nu este una făcută pentru trending, ci doar expune anumite probleme ale societății românești. Totuși, Șisu și Puya își avertizează fanii că nu vor auzi versurile la radio.

„Melodia următoare e un statement, nu e entertainment! Ea nefiind în concordanță cu trending-ul și ridicând niște probleme reale ale societății românești, o să deranjeze!

Scenariul ne este super cunoscut din experiențele anterioare! O să primim sute de comentarii proaste pe net, de la diverși „activiști” (se pare că nu scăpăm nici în democrație de ei) care o să ne facă cu ou și cu oțet pentru că nu suntem de acod cu retorica generală. Melodia nu o să o auziți la radio și nici nu cred că o să vă fie sugerată de vreuna din platformele online, o să vedeți sute de caterinci, glumițe și răutăți la adresa noastră, o să ne fie scoase la iveală toate greșelile trecutului și se va încerca pe toate căile să fim discreditați sau socotiți nebuni.”, scriu cei doi.

Leave a Reply