Cine vrea Apă Caldă, Lumină și Căldură e Dușmanul Statului
Cei nemulțumiți de economiile la energie, de frig, întuneric și lipsa apei calde sunt „dușmani ai statului”, „extremiști” și trebuie „supravegheați” strict, declară un oficial german.
Herbert Reul, ministrul de Interne al landului Renania de Nord – Westfalia, susține că cei care s-au opus vaccinării obligatorii și lockdown-urilor și-au găsit acum o nouă cauză: criza energetică.
Într-un interviu pentru postul NTV, Reul a dezvăluit că serviciile de securitate germane sunt cu ochii pe „extremiștii” care ar plănui să infiltreze protestele care se pregătesc împotriva măsurilor de austeritate energetică și să pună la cale violențe.
Acțiunile, mai spune Reul, ar fi puse la cale prin aplicația Telegram, pe care autoritățile germane au mai încercat să o interzică.
„Protestatarii nu mai vorbesc nici de coronavirus, nici de vaccinare. Dar acum manipulează temerile și neliniștile din alte domenii. (…) Sunt aproape ca niște dușmani ai statului.”
Oficialul susține că acești „dușmani” dau apă la moară teoriilor conspirației.
Nu este însă nici o teorie a conspirației, ci cât se poate de real faptul că germanii au intrat în panică și și-au cumpărat sobe, că aleargă disperați după lemne de foc și radiatoare electrice.
Nu e o teorie a conspirației că guvernul și presa le cer germanilor să facă dușuri cât mai scurte și mai rare.
Nu e o teorie a conspirației că termostatele au fost limitate la 19 grade în clădirile publice, că la piscinele și sălile de sport publice nu mai curge apă caldă și că arenele sportive sau spațiile de expoziții vor fi folosite ca locuri pentru încălzire în timpul iernii, în care să se adăpostească germanii care nu își vor putea plăti facturile la energie.
Site-ul Remix News scrie:
„Reul, la fel ca și ministrul federal de Interne, Nancy Faeser, încearcă să lege ideologia de dreapta și protestele împotriva măsurilor COVID de orice potențiale proteste din iarnă.”
Săptămâna trecută, Stephan Kramer, președintele Oficiului pentru Protecția Constituției din Turingia, a declaratcă revoltele provocate de criza energetică vor face ca, prin comparație, tulburările anti-lockdown și anti-vaccinare să pară ca o „petrecere de ziua copiilor”.