Violențe în Atena, cu 40.000 de protestatari: Grecii au aruncat cu cocktail-uri Molotov în faţa Parlamentului
Manifestanţii au aruncat miercuri cu cocktail-uri Molotov şi pietre în faţa Parlamentului Greciei, în centrul Atenei, iar poliţia a ripostat trăgând cu gaze lacrimogene, informează AFP, potrivit Agerpres.
Incidentele au început la sfârşitul unei manifestaţii la care au participat peste 40.000 de persoane revoltate după catastrofa feroviară din Grecia care a făcut 57 de morţi pe 28 februarie şi care a declanşat un val de indignare în întreaga ţară.
Un vehicul a fost incendiat lângă piaţa Syntagma, esplanada aflată mai jos de Parlament, în timp ce un arbust a luat foc în faţa clădirii Parlamentului şi a fost stins imediat de pompieri.
Majoritatea manifestanţilor părăsiseră deja locul acestor incidente.
Revolte și în Salonic și Peloponez
În jur de 65.000 de persoane au ieşit în stradă miercuri în Grecia, majoritatea la apelul sindicatelor din serviciul public care au declanşat o grevă de 24 de ore.
Transporturile erau aproape toate oprite, în timp ce studenţii, profesorii din şcolile primare, medicii şi lucrătorii feroviari erau îndemnaţi să se ralieze mulţimilor de manifestanţi.
În marja unei alte manifestaţii, la Salonic (nord), al doilea oraş ca mărime din Grecia, manifestaţie ce a reunit circa 15.000 de persoane, un grup de tineri a aruncat cu pietre în clădirea gării.
Forţele antirevoltă au ripostat la rândul lor, făcând uz de gaze lacrimogene.
La Patras, în Peloponez (sud-vest), mii de manifestanţi au aruncat cu vopsea roşie pe faţada gării, potrivit imaginilor din media greceşti. Tot acolo, poliţiştii au dispersat manifestanţii cu gaze lacrimogene.