Psiholog de renume: Iohannis este primitiv, avar, brutal, nerafinat, fals, crud, inadaptat și altele
O descriere terifiantă a caracterului președintelui Klaus Iohannis vine din partea unuia dintre cei mai titrați specialiști autohtoni din domeniul psihologiei, dr. Iulian Laurențiu Ștefan, purtător de cuvînt și director juridic la Colegiul Psihologilor din România, fost președinte al Institutului de Psihologie Judiciară, repezentant al Federației Asociațiilor Europene de Psihologie și membru al Asociației Psihologice Americane, acreditat pe lîngă Comisia Europeană șamd.
O descriere ieșită din comun cu atît mai mult cu cît, de regulă, pe întreg mapamondul, specialiștii domeniului au rezerve, ținînd de deontologie, în etichetarea de la distanță a unor personaje publice, avertizează Bogdan Tiberiu Iacob pe InPolitics, întrebându-se: deci, cît de gravă să fie situația dacă s-a ajuns la încălcarea cutumelor?
”Primitiv. Avar. Brutal. Nerafinat. Lipsa totală a autoironiei, a umorului, a empatiei, înlocuite cu stări de absență și indiferență afectivă brutale, justificate de o falsă decență, îi dezvăluie sărăcia afectivă. Arogant, cu o morală contrarie alimentată de megalomanie, cinism și iresponsabilitate. Dominat de senzația superiorității sociale, devine adesea ridicol și disonant. Dizarmonic. Fals. Crud. Inadaptat” scrie, tăios, psihologul pe pagina sa de Facebook. (B.I.)
Reamintim că ActiveNews primise o descriere asemănătoarea din partea unui psiholog cunoscut, cu ocazia postării fotografiei sale de „copil”, pe 1 iunie curent.
O reluăm spre edificare:
„Trasaturile chipului prefigurează anumite predispozitii comportamentale insa nota definitorie a personalitatii unui subiect este data de concretizarea caracterului prin influentele educationale si ale mediului de trai din prima copilarie pana spre incheierea perioadei adolescentei.
Cu referire la trasaturile fizionomice ale subiectului din aceasta fotografie, transpar anumite predispozitii temperamentale precum:
– Tendinta catre minciuna, inselare, senzatie permanenta de putere ce poate influenta manifestarea etic comportamentala.
– Fire dominatoare inclinata catre exprimari rasiale, prejudecati.
– Foarte putin interesat de felul in care este perceput de catre ceilalti.
– Neangajat in a se supune normelor sociale existente.
– Succes in afaceri, competitiv.
– Inhibitie, raceala expresiv afectiva ( rautate)
– Nervozitate, conflicte intrapsihice, uneori manifestari agresive.
– Ipohondrie, frica,
– Incapatanare, vanitate, judecata saraca.
– Lacomie, minciuna. Aroganta.
– Pulsiuni reprimate.
– Fertilitate scazuta, posibil dificultate in a concepe copii.
– Gelozie, falsitate, nervozitate. Toate aceste predispizitii nu confirma incadrarea și etichetarea unui profil psihologic sine qua non al subiectului propus observatiei. Pentru aceasta este nevoie de alte instrumente de operare psihologica care implica acordul persoanei.”
Iată și postarea dlui dr. Iulian Laurențiu Ștefan: