Filantropul Bill Gates, implicarea în pandemie și pașii către Marea Resetare. Rețeaua globală în domeniul sănătății

În cadrul Apocalipsei Covid, principala armă a lui Bill Gates a fost Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Potrivit respectabilei publicații americane Politico, OMS a devenit, practic, jucăria preferată a filantropului american, o dată cu izbucnirea pandemiei. Ca principal sponsor al OMS, Gates a avut (și încă are!) o influență determinantă asupra organizației cu acoperire planetară. De ramarcat că în perioada 1994-2021, principalul ONG al filantropului a donat către OMS suma totală de 13,1 miliarde dolari.

În aceeași perioadă, din tabelul oficial cu Top 59 donații ale BMGF (vezi foto), reiese că  Gates a ”investit” sume cuprinse între 16 milioane dolari și 43,6 miliarde dolari în ONG-uri, universități și chiar bănci, în zeci de țări dezvoltate și sărace din întreaga lume.

În capul listei iese în evidență o donație-record de 43,5 miliarde dolari către GAVI Alliance, programul de vaccinare globală (inclusiv anti-Covid). Adică de vreo trei ori mai mulți bani decât cei direcționați către OMS. Potrivit saitului oficial, GAVI  ajută la vaccinarea a aproape jumătate dintre copiii lumii, împotriva bolilor infecțioase mortale și care generează invalidități. Temutul Covid (altfel, aproape inofensiv la copii) face parte din lista ”bolilor infecțioase mortale”.

Tot BMGF (ONG-ul lui Gates) a direcționat miliarde către fundații legate de activitățile de vaccinare din Africa sau către universități cunoscute și ONG-uri cu acoperire globală (UNICEF, United Nations Foundation). Miliardarul Gates a virat o sumă importantă (44,3 milioane dolari) chiar și către o bancă – Islamic Development Bank, din Zimbabwe. Iată doar câteva țări din lista de fericiți benefiari ai filantropiei americane marca Bill Gates: Elveția, Marea Britanie, India, Kenya, Nigeria, Canada, Africa de Sud, Pakistan, Germania, Franța, Olanda, Mexic, Australia, Belgia, Japonia, Italia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Bangladesh, Congo, Norvegia, Columbia, Danemarca, Finlanda, Brazilia, Suedia, Turcia, Polonia, Zambia, Burkina Faso, Israel, Chile, Rwanda ș.a.m.d.

Combinația de afaceri Bill Gates – Bill Clinton

Din lista lungă ies în evidență donații importante, totalizând 400 de milioane de dolari, către Clinton Health Access Initiative Inc (CHAI). Este vorba de ONG-ul patronat de fostul președinte american, cu operațiuni în 35 de țări, în special din Africa. Inclusiv România apare în aria de interes a ONG-ului.

Peste 125 de țări au acces la reducerile de preț negociate de CHAI pentru medicamente, diagnostice, vaccinuri, dispozitive sau alte produse și servicii de sănătate care salvează vieți”, se arată pe pagina oficială a ”filantropilor” de la CHAI. Acesta este un tip de investiție-model a miliardarului Gates într-un ONG cu ramificații globale, în domeniul sănătății, capabil la momentul oportun să compenseze pe deplin aportul de capital privat. Și, de ce nu, să aducă un profit frumușel.

De aceea nu este lipsit de interes să precizăm cu ce se ocupă specialiștii de la CHAI, potrivit informațiilor oficiale: ”Ne desfășurăm activitatea la confluența dintre mediul de afaceri, guvern, și sectoare din domeniul sănătății, pentru a salva vieți și a reduce numărul de boli. CHAI a fost fondată în 2002 cu un obiectiv revoluiționar: să ajute la salvarea vieților a milioane de persoane care trăiesc cu HIV/SIDA. Astăzi, pe lângă HIV, colaborăm cu partenerii pentru a preveni și trata malaria, tuberculoza, hepatita și cancerul, pentru a accelera lansarea vaccinurilor salvatoare, pentru a reduce mortalitatea maternă, infantilă, pentru a combate malnutriția cronică și pentru a consolida sistemele de sănătate”.

De remarcat că din Consiliul de Conducere al CHAI fac parte atât Bill Clinton (în calitate de președinte-fondator), cât și fiica acestuia Chelsea Clinton. Legătura dintre Bill Gates și lideri ai Partidului Democrat este veche și arhicunoscută. Așa că nu-i deloc o surpriză faptul că familia Clinton beneficiază în continuare de sprijinul necondiționat al filantropului. Și de venituri pe măsură, în calitate de diriguitori ai fundației CHAI.

Dacă l-am întreba pe Sorin Ovidiu Vântu, ne-ar spune dintr-o suflare că în cadrul ONG-urilor sponsorizate de Gates pe tot mapamondul miliardarul a avut grijă să coopteze oameni foarte influenți, de tipul lui Clinton. Plătiți regește, evident. Așa cum și SOV a știut să-și aducă lângă el oameni din Sistem pentru a pune pe roate Afacerea FNI, în anii de glorie ai acesteia.

Gates și Anthony Fauci – vedeta pandemiei

În afară de investițiile directe în ONG-uri și universități din zeci de țări, Gates a avut intuiția de a-l atrage într-un ”parteneriat public-privat” reciproc avantajos pe doctorul Anthony Fauci – vedeta pandemiei în SUA și la nivel global. Cei doi nu și-au ascuns relația de prietenie. O mică precizare. Faptul că Fauci are origini italiene nu-l face în mod automat susceptibil de a fi ”capul Mafiei din sănătate”. Și asta deși există numeroase voci în Statele Unite care îl acuză, cu argumente, de propagandă mincinoasă, manipularea cifrelor, terorizarea populației și implicarea în finanțări din bugetul de stat către vestitul laborator din Wuhan, China (înainte de martie 2020).

În 2010, Fauci a fost numit în Consiliul de conducere al proiectului ”Deceniul vaccinurilor”, fondat de Gates, pentru a pune în aplicare Planul de acțiune global pentru vaccinuri – finanțat cu 10 miliarde de dolari. Iar în octombrie 2019, chiar la începutul pandemiei, Fundația Gates a anunțat o contribuție de 100 de milioane de dolari în sprijinul Institutului Național de Sănătate pentru a ajuta, printre alte programe, Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase (al lui Fauci) la cercetarea în domeniul HIV.

În calitate de director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase – parte a Institutelor Naționale de Sănătate ale SUA (NIH), Anthony Fauci are o putere colosală. Ea provine în special din bugetul instituției, prin intermediul căruia Fauci oferă bani către universități, institute de cercetare din domeniul medical și specialiști indispensabili în pandemie. NIH controlează un buget anual de 37 de miliarde de dolari distribuit în peste 50.000 de granturi. Aceste granturi înseamnă circa 300.000 de posturi la nivel global în domeniul cercetării medicale.

Miile de medici, directori de spitale, funcționari din domeniul sănătății și cercetători virusologi ale căror posturi, cariere și salarii depind de banii oferiți de Fauci, Gates și Wellcome Trust (versiunea britanică a Fundației Gates) sunt mercenarii înrolați pentru a susține, în ultimii aproape doi ani, terorizarea populației, campania de vaccinare obligatorie și impunerea Green Pass.

Împreună cu Gates, Fauci a influențat direcționarea unor fonduri americane importante către Africa, pentru combaterea SIDA. Practic, fundația lui Gates și guvernul SUA au pompat zeci de miliarde de dolari în vaccinuri și medicamente anti-SIDA, în loc să acorde prioritate problemelor legate de nutriție, igienă și dezvoltare economică. Cei 9 milioane de oameni care mor anual de foame ar fi avut o șansă de supraviețuire dacă ar fi primit ajutorul lui Gates sub formă de alimente, apă curentă și alte necesități de bază, în loc de intervenții medicale costisitoare, multe aflate în stadiu de experiment. Evident, nu există niciun randament al ”investiției” care să fie obținut în urma acestui tip de caritate. Deci, încă o dată, în mod clar nu vorbim despre filantropie. Vorbim despre Bani, Control și Putere.

Rezultatul a fost că apariția vaccinului anti-SIDA s-a lăsat așteptat, iar multe dintre testele de depistare a HIV în Africa au devenit, brusc, teste clinice pentru vaccinul Covid.

Însă în pofida micilor eșecuri, Tony Fauci a primit oficial recunoașterea meritelor sale în combaterea pandemiei: a încasat, fără să clipească, un premiu cash în valoare de un milion de dolari.

Legăturile de afaceri cu nemții de la BioNTech

Și acum, prima mare surpriză. Începând din septembrie 2019 (deci cu foarte puțin timp înainte de izbucnirea pandemiei – ce coincidență!), potrivit unui comunicat de presă, cunoscuta firmă germană BioNTech a primit cu bucurie vestea că fundația lui Gates (BMGF) va aduce un aport de capital de circa 100 de milioane de dolari. ”Suntem încântați de parteneriatul cu Fundația Gates și de rețeaua remarcabilă de specialiști în boli infecțioase pe care aceasta a construit-o„, a declarat prof. Ugur Sahin, CEO al BioNTech. ”Țintirea bolilor infecțioase grave, cum ar fi tuberculoza și infecția cu HIV, este în concordanță cu misiunea BioNTech de a valorifica capacitățile noastre de imunoterapie nu numai pentru cancer, ci și dincolo de acesta, în domeniul bolilor cu nevoi medicale ridicate”, a continuat Ugur, probabil fără să știe, la momentul respectiv, cât de aproape va fi ziua în care tehnologia ARNm și rețeaua lui Bill Gates își vor da mâna pentru a salva planeta.

Ugur Sahin, CEO al BioNTech, împreună cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene

La rândul ei, iată ce spunea Lynda Stuart, director adjunct al departamentului de vaccinuri și imunobiologie umană din cadrul Fundației Gates, cu prilejul parafării parteneriatului dintre filantropul miliardar și compania nemțească: ”Abordarea inovatoare a BioNTech bazată pe ARNm și înțelegerea aprofundată a sistemului imunitar oferă căi interesante pentru dezvoltarea de noi terapii imune eficiente care ar putea reduce dramatic incidența globală a HIV și a tuberculozei. Credem că acest parteneriat se va adăuga la portofoliul nostru de instrumente inovatoare și ar putea avea un impact semnificativ”.

Las la latitudinea cititorilor să stabilească dacă a fost o pură coincidență cooptarea firmei BioNtech. Sau dacă nu cumva cei de la Fundația Gates ȘTIAU încă din septembrie 2019 că partenerii nemți urmau să dezvolte vaccinuri anti-Covid cu sprijinul tehnologiei pusă la punct de prof. Ugur Sahin.

Contribuția lui Gates la dezvoltarea firmelor Pfizer și Moderna

Potrivit listei cu ”Investițiile Strategice” ale Fundației Gates (BMGF) – vezi foto, suntem martorii unei alte surprize majore. Filantropul Gates a donat sume importante și companiei Pfizer, partenerul celor de la BioNtech în dezvoltarea vaccinurilor anti-Covid. Iată și motivația oficială a miliardarului american pentru ”parteneriatul” cu multinaționala condusă de Albert Bourla: ”Fundația a investit în Pfizer pentru a extinde accesul la Sayana, contraceptivul injectabil all-in-one al companiei farmaceutice, oferind femeilor din țările în curs de dezvoltare o opțiune accesibilă”.

Nu știm cu exactitate în ce stadiu de dezvoltare se află contraceptivul injectabil Sayana. Știm doar că specialiștii de la Pfizer și BioNtech au scos ulterior pe piață vaccinul anti-Covid (ajutați puțin și de Bill Gates). De altfel, din lista lungă de donații a BMGF, foarte mulți bani au fost oferiți în mod expres pentru dezvoltarea unor vaccinuri, nu neaparat legate de pandemie.

După fix același tipar, Fundația Gates a acordat un sprijin substanțial (și dezinteresat, normal!) companiei americane Moderna, încă din ianuarie 2016. Vorbim despre 20 de milioane dolari, cu posibilitatea unui aport suplimentar de până la 100 de milioane. ”Moderna Therapeutics, un pionier în dezvoltarea de ARN mesager (mRNA) Therapeutics™, a anunțat astăzi un parteneriat cu Fundația Bill & Melinda Gates pentru a avansa dezvoltarea unei combinații noi și accesibile de anticorpi terapeutici pe bază de ARNm în scopul prevenirii infecției cu virusul imunodeficienței umane (HIV). Eforturile de dezvoltare vor fi conduse de Valera, întreprinderea Moderna axată pe bolile infecțioase”, se arată în comunicatul oficial dat publicității pe 12 ianuarie 2016.

De menționat că Guvernul SUA a investit nu mai puțin de 6 miliarde de dolari în vaccinul Covid-19 al companiei Moderna. Iar Anthony Fauci a avut un rol decisiv, sub Administrația Trump, în direcționarea acestor bani. Cât a câștigat Gates în pandemie (doar prin intermediul vaccinului Moderna) ca urmare a ”investiției strategice” din 2016, după ce guvernul american a băgat alte 6 miliarde de dolari, rămâne deocamdată un mister. Însă la cum au evoluat acțiunile companiei în ultimii doi ani, este de presupus că miliardarul filantrop și-a burdușit bine buzunarele.

Politicienii și mass-media, unelte indispensabile

La fel ca bunul său amic George Soros, filantropul Gates este un simpatizant declarat (și sponsor constant) al Partidului Democrat – practic, principalul promotor al Apocalipsei Covid. Donațiile acestuia către politicieni democrați de prim rang (inclusiv Joe Biden) sunt de notorietate.

De asemenea, Bill Gates s-a implicat în acționariatul mai multor instituții mass-media din Statele Unite și a sprijinit cu sute de milioane de dolari posturi de televiziune cu acoperire națională și internațională.

Iată cum descrie Robert F. Kennedy Jr. ceea ce urmăresc personaje ca Bill Gates: ”Filantropia poate fi și este folosită în mod deliberat pentru a distrage atenția de la diferite forme de exploatare economică care stau la baza inegalității globale de astăzi. Noul filantrocapitalism amenință democrația prin creșterea puterii sectorului corporatist în detrimentul organizațiilor din sectorul public, obligate să accepte parteneriate dezavantajoase cu așa-zisele ONG-uri controlate de filantropi. În bună conlucrare cu mass-media, cu politicienii și mega-corporațiile, miliardarii filantropi reușesc să inducă frica și să dezbine, pentru a-și spori averile uriașe”.

Și acum, să lăsăm partea de afaceri legată strict de profiturile de pe urma vaccinurilor și să vedem care este pasul următor. Ce urmăresc în continuare filantropi ca Gates și Soros. (sfârșitul Episodului 2)

În Episodul 3 vom vedea legăturile lui Bill Gates cu Alianța ID2020. Legături esențiale în înțelegerea scopului final al miliardarilor filantropi.

***

Așa cum o fotografie face cât o mie de cuvinte, la fel o declarație poate lămuri mult mai bine decât orice altceva. Aveți mai jos extrase din materiale video, audio și tipărite. Majoritatea sunt fragmente video, extrem de concludente pentru a întregi tabloul.    

Anthony Fauci: ”Vom începe să accelerăm producția de vaccinuri cu companiile implicate, iar acest lucru se face cu riscuri. Cu alte cuvinte, nu aștepți până când primești un răspuns, înainte de a începe producția. Începeți să produceți în mod proactiv, presupunând că va funcționa.” (Sursa: Dr. Fauci, discuție despre obiectivul operațiunii Warp Speed de a produce 100 de milioane de doze de vaccinuri până în ianuarie 2021)

Bill Gates: ”Da, deci există o abordare numită vaccin cu ARN pe care o folosesc firme precum Moderna, CureVac și alții, pe care în 2015 am identificat-o ca fiind foarte promițătoare pentru pandemii și pentru alte aplicații, de asemenea. Și astfel, dacă totul merge perfect cu varianta ARN, am putea de fapt să devansăm termenul de 18 luni. Nu vrem să creăm așteptări nerealiste.” (Sursa: interviu CNBC)

Melinda Gates: ”Prin combinarea expertizei, a inteligenței și a resurselor lumii, putem ataca această boală în modul în care ne atacă ea pe noi: la nivel global. Fundația noastră este mândră să se asocieze cu dumneavoastră (n.r. Coronavirus Global Response) și sunt încântată să vă anunț astăzi că vom promite o sută de milioane de dolari pentru acest efort.” (Sursa: Conferința internațională de promisiuni de donații #Coronavirus Global Response International Pledging Conference)

Bill Gates: ”Aici putem vedea un grafic care arată populația mondială totală din ultimele sute de ani, iar la prima vedere este puțin înfricoșător. Trecem de la mai puțin de un miliard în 1800, iar apoi 3, 4, 5, 6 și 7,4 miliarde, unde suntem astăzi. Se întâmplă chiar mai repede. Așadar, Melinda și cu mine ne-am întrebat dacă furnizarea de noi medicamente și menținerea în viață a copiilor ar crea o problemă mai mare, o suprapopulare.” (Sursa: Salvarea mai multor vieți duce la suprapopulare?)

Melinda Gates: ”Și cred că acesta a fost cel mai mare „ah-ha” pentru Bill și pentru mine atunci când ne-am apucat de această muncă. Pentru că ne-am pus, bineînțeles, aceeași întrebare dură, pe care v-ați pune-o și voi, și anume: Dacă vă implicați în această muncă și începeți să salvați acești copii, vor continua femeile să suprapopuleze lumea? Și, slavă Domnului, contrariul este absolut adevărat.” (Sursa: Extra: Gates despre rata populației)

Bill Gates: ”Când fundația noastră a fost înființată, se concentra pe sănătatea reproducerii. Acesta a fost principalul lucru pe care l-am făcut. Creșterea populației în țările sărace este cea mai mare problemă cu care se confruntă acestea. Trebuie să le ajutăm pe mamele care doresc să limiteze dimensiunea familiei să aibă instrumentele și educația necesare. M-am gândit că acesta este singurul lucru care contează cu adevărat.” (Sursa: Bill Gates despre suprapopulare și sărăcia globală)

Bill Gates: ”Lumea are astăzi 6,8 miliarde de oameni. Ne îndreptăm spre aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă vom face o treabă foarte bună în ceea ce privește noile vaccinuri, asistența medicală, serviciile de sănătate reproductivă, am putea reduce acest număr cu 10 sau 15 procente.” (Sursa: Inovând până la zero! | Bill Gates)

Bill Gates: ”Ceea ce am descoperit este că, pe măsură ce sănătatea se îmbunătățește, familiile aleg să aibă mai puțini copii.” (Sursa: Salvarea mai multor vieți duce la suprapopulare?)

Melinda Gates: ”Adevărul este că, atunci când viața oamenilor se îmbunătățește – când copiii supraviețuiesc, de exemplu, sau când fetele merg la școală – oamenii încep să ia decizii bazate pe așteptarea potrivit căreia copiii lor vor trăi și se vor dezvolta. Rezultatul este familii mai mici și o creștere mai lentă a populației.” (Sursa: Salvarea vieților înseamnă suprapopulare?)

Bill Gates: ”Am dat peste articole care arătau că principalul lucru pe care îl puteți face pentru a reduce creșterea populației este de fapt îmbunătățirea sănătății. Și asta sună paradoxal. Te gândești: „Bine, o sănătate mai bună înseamnă mai mulți copii, nu mai puțini copii”. De fapt, ceea ce fac părinții este să încerce ca doi copii să supraviețuiască până la vârsta adultă pentru a avea grijă de ei. Și astfel, cu cât există o povară mai mare a bolii, cu atât mai mulți copii trebuie să aibă pentru a avea această probabilitate ridicată. Așadar, există o corelație perfectă conform căreia, pe măsură ce se îmbunătățește sănătatea, în jumătate de generație rata de creștere a populației scade.” (Sursa: Bill Gates despre suprapopulare și sărăcia globală)