Protest cu tractoare în fața Palatului Parlamentului. Fermierii trag un semnal de alarmă asupra importanței strategice a agriculturii

Începând cu ora 12:00, fermierii vor răspunde apelului ”VINO LA PROTESTUL CU TRACTOARE”, care are loc în fața Parlamentului, la București. Se preconizează că vor participa fermieri din toată țara, membri ai asociației Forța Fermierilor, dar nu numai! Sunt așteptați atât fermieri cu tractoare, cât și fără, potrivit anunțului Asociației.
Principalul obiectiv pentru care vor ieși fermierii se datorează subfinanțării agriculturii. Aceștia vor organiza un marș de protest care va dura până la ora 16:00 și se va întinde, de la Parlament, la parcarea Academiei Române, urmând ca, la 12:30 să se desfășoare un protest în alveola Parcului Izvor, care va dura până la aproximativ 16:00.

“Principala solicitare a fermierilor este de a pune agricultura națională între prioritățile strategice ale acestui an și este adresată tuturor parlamentarilor din actuala majoritate și liderilor politici ai partidelor la putere. Tema acțiunii de protest va fi: ‘Guvernanților, cu ce v-au greșit fermierii? Subfinanțare cronică: Agricultura, lovită din toate părțile!’. Membrii Asociației Forța Fermierilor își propun ca prin acest protest public să oprească bătaia de joc la care este supus sectorul agroalimentar: subvenții de la bugetul național înjumătățite față de 2020, întârzierea demarării noilor sesiuni de depunere a proiectelor europene, blocajul financiar din sectorul creșterii bovinelor, colapsul sectorului de creștere a porcinelor, problemele noi din sectorul creșterii păsărilor, renunțarea la programul Tomata, excluderea investițiilor în irigații și a celor opt depozite regionale din PNRR, riscul de insolvență pentru fermierii afectați de secetă în 2020 din cauza neacordării despăgubirilor, lipsa unei consultări reale cu fermierii pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027”, se arată în comunicatul reprezentanților fermierilor, potrivit Agerpres.  

Președintele Asociației Forța Fermierilor a declarat că “Acest protest este al tuturor fermierilor români, fie că sunt din sectorul vegetal, fie că sunt din zootehnie. Subfinanțarea cronică a agriculturii este o problemă la nivelul întregii țări. Vorbim de securitatea alimentară a României și de viitorul satului românesc. Toți fermierii care doresc să vină la acest protest sunt bineveniți, este important ca mediul asociativ din agricultură să vorbească pe o singură voce. Am ales ca loc al protestului Palatul Parlamentului pentru că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, conform Constituției. Iar acești fermieri, cărora le-a ajuns cuțitul la os, sunt parte a poporului român și hrănesc acest popor, iar semnalul lor de alarmă trebuie ascultat și, mai departe, găsite soluții pentru rezolvarea problemelor din agricultură”.
“Asociația Forța Fermierilor, acționând sub sloganul ‘Agricultura în ofensivă’, este cea mai dinamică organizație profesională din sectorul agroalimentar, care nu acceptă jumătățile de măsură în reprezentarea intereselor legitime ale membrilor săi. Asociația Forța Fermierilor se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate și de regiune geografică”, se mai arată în comunicat. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *